În opinia lui Cristian Tudor Popescu, documentarul Recorder este „unul dintre cele mai importante acte jurnalistice din ultimii 35 de ani. Structurat logic, pe o acumulare de mărturii, date, cazuri, fără ură și părtinire, mobilizând magistrați care și-au luat inima-n dinți și au început să vorbească, filmul îți cade în cap la final ca o lespede”.
„Mie mi-a răspuns la o întrebare care mă frământă de mult: cum pot fi magistrații, toți, în bloc, solidari până la inuman cu ticăloșia pensiilor speciale?”, a mai spus gazetarul.
Ce spune CTP despre documentarul Recorder
Cristian Tudor Popescu explică și faptul că documentarul Recorder îi aduce aminte de momentele în care justiția era mult mai puțin liberă. Au fost momente în care nu procurorii, ci ministrul Justiției „dădea drumulla dosare”.
Citiți și: De ce suntem într-un moment zero: restaurație și justiție piramidală sau reformă
„Justiția anilor `90, 2000, rămăsese din ceaușism cu năravul subordonării față de „tovarăși”. Emblematică este întrebarea fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu, fie iertată, către conducerea PSD: „Când dăm drumul la dosarul lui Băsescu?”. Practic, toate hotărârile instanțelor (când nu s-a dat NUP de la bun început) în cazuri mari din acei ani au fost la comandă politică.”.
Astăzi, situația este cu totul alta, dar deloc bună.
„Simplii magistrați, procurori și judecători au fost intimidați, înfricoșați, blocați prin diverse metode: detașări, delegări, degrevări fără cerere, înlăturare pur și simplu din completurile de judecată, promovare pe criterii cunoscute doar de CSM. Cuvântul de ordine nescris a devenit: „Dacă vrei să-ți faci praf cariera, fă-o pe independentul și corectul!”. Pe vremuri, judecătorii și procurorii aveau a se teme de răzbunarea infractorilor, acum se tem de conducătorii lor de breaslă („Mici Dumnezei pe Pământ” – mărturie procuror)”.
„Astfel, camarila Liei Savonea a pus stăpânire pe întreaga Justiție. De pe această poziție de forță, a negociat cu infractorii de calibru”, scrie jurnalistul.
Cazuri controversate
Cristian Tudor Popescu arată și câteva cazuri controversate pe care justiția românească le-a tergiversat.
„După Dragnea, 2019, niciun personaj important nu a mai ajuns în pușcărie. Metode: tergiversarea dosarului până la prescriere, reluări de dosar de la zero, după ani de zile de judecată, achitări stupefiante, fuga respectivilor în străinătate, de unde să nu fie extrădați. Lista e lungă: Marean Vanghelie, Valeriu Zgonea, Puiu Popoviciu, Mario Iorgulescu, Ionuț Costea, Sebastian Vlădescu, Sorin Oprescu, Alina Bica, Remus Truică, Nicu Bănicioiu, fostul episcop al Hușilor, Corneliu Onilă… Cea mai proaspătă: fostului șef CNAS, Lucian Duță, i-a fost anulată de către ÎCCJ condamnarea definitivă la 6 ani închisoare, pentru luare de mită 6,3 milioane euro în schimbul unui contract din bani publici pentru implementarea cardului de sănătate” a mai scris Cristian Tudor Popescu.
CTP este un EDITAT plătit să compună bocete de genul acesta. Îmi provoacă o greață infinită!
Si noi care cedeam ca dezvaluirile iti fac greata !
Mai repede pare a fi scos mereu la raport. Oameni rai, nu au mila de un om in varsta!