Ce spune Iohannis despre o revocare a lui Kovesi și Lazăr

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri că „nu crede că cineva va solicita” revocarea din funcție a procurorului general Augustin Lazăr și a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, reiterând că el este mulțumit de activitatea procurorilor șefi.

„Una la mână, sunt foarte mulţumit de activitatea procurorilor de la DNA şi DIICOT. Asta este opinia mea. Doi, sincer, nu cred că cineva va solicita aşa ceva”, a transmis Iohannis.

„În politică se discută multe, multe lucruri, şi ce trebuie şi ce nu trebuie. Eu am spus că nu cred că va solicita cel care trebuie conform legii să o facă această măsură”, a mai precizat președintele.

Întrebat pe ce se bazează când face aceste afirmaţii, Iohannis a răspuns: „Pe informaţii”. „Nu există niciun demers în sensul revocării. (…) Haideţi să aşteptăm evaluarea”, a repetat Iohannis.

Președintele a apreciat pe de altă parte că „este foarte bine din când în când să se facă evaluări” deoarece ” îi ajută pe cei evaluați să funcționeze mai bine” .

În ce privește decizia Curţii Constituţionale care a constatat existenţa unui conflict juridic între DNA şi Guvern, Klaus Iohannis a spus că nu este pentru prima dată când CCR constată că a existat un conflict.

”Nu este prima dată când CCR constată că a existat un conflict și aceste hotărâri sunt foarte bune pentru a evita astfel de situații pe viitor. În rest, nu cred că trebuie luate măsuri administrative. Trebuie luată că atare decizia, studiată motivația și aplicat tot ce scrie acolo”, a precizat Iohannis.

Ministrul Justiţiei a anunțat, duminică, la Antena 3, că va avea discuții cu procurorul general și cu șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, după apariția motivării deciziei CCR privitoarea la ancheta OUG 13. Totodată Toader a anunțat că va face o evaluare a activității Parchetului General și DNA şi a dat de înţeles că nu exclude varianta ca cei doi procurori să demisioneze.

Luni dimineață, Tudorel Toader a revenit spunând că nu a sugerat demisia, ci a invocat o „instituţie” care există în Codul Muncii. Miercuri, ministrul s-a întâlnit cu Augustin Lazăr.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8475 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.