Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, trimis în judecată de procurorii DNA, susține că dosarul său este fabricat și că o altă persoană a semnat contractul pentru care este el acuzat, drept pentru care la rândul său a inițiat o acțiune în instanță.
„Întregul dosar este unul fabricat. Procurorul a început cercetarea înainte ca respectivul contract incriminat să fi fost semnat. Nu eu am semnat acel contract, ci o altă persoană. De altfel, am deschis acțiune în justiție cu privire la semnarea acelui contract. Până la finele zilei voi da și un comunicat cu privire la acest caz în care sunt acuzat pe nedrept”, a declarat joi pentru Agerpres primarul Stavarache.
Stavarache a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de tentativă la abuz în serviciu, într-un dosar legat de repartizarea unei locuinţe către un subaltern.