Ce a aflat Simion despre sondajele de la ora 21.00

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, a declarat că partidul său va avea o numărătoare paralelă a voturilor şi duminică, în jurul orei 21.40, va avea primele rezultate. Potrivit acestuia, mai multor firme de sondaje li s-a transmis ca la ora 21.00 să ofere un scor strâns, de 50-50, dar a adăugat că acesta nu reflectă realitatea din teren.

”AUR va avea o numărătoare paralelă, iar în jurul orei 21.40 vom avea primele rezultate. Din câte înţelegem noi, mai multe firme de sondaje au ca misiune, li s-a transmis, să ofere la ora 21.00 un scor strâns care, în opinia noastră, nu reflectă realitatea de pe teren până la ora aceasta, un scor strâns, adică 50-50. Asta va fi anunţat la ora 21.00”, a declarat, duminică după-amiază, George Simion. 
El a ţinut să mulţumească mai multor instituţii ale statului care şi-a făcut treaba profesionist.
”Este timpul să mulţumesc multor instituţii din cadrul statului român care şi-au făcut profesionist treaba, s-au achitat de sarcini în mod corect şi de data aceasta au cerut în mod explicit să nu mai fie implicate în vreo decizie politică şi ne-au asigurat că vor supraveghea tranziţia democratică a puterii în România. Este cel mai important lucru pentru noi, naţiunea română trebuie să se vindece, naţiunea română are nevoie de pace şi vom acţiona de acum încolo în consecinţă”, a mai declarat candidatul AUR.
Simion a susţinut că turismul electoral în Republica Moldova s-a încheiat.
”Mă bucur că tentativele de fraudă pe care le-am denunţat în Republica Moldova, turismul electoral practicat acolo în mare parte a luat sfârşit. Îi asigur pe fraţii noştri de peste Prut că sunt în inima noastră, că îi iubim, că fac parte din naţiunea română, o naţiune măreaţă şi că sub nicio formă nimeni, din nicio parte a spectrului politic, nu trebuie să pună presiuni pe ei cu privire la un vot sau altul, indiferent de cine este preşedinte, prim-ministru, de cine conduce la Bucureşti, întotdeauna Basarabia e România, a fost România şi va fi România. Nu ne vom lăsa antrenaţi în tentative de dezbinare a poporului român”, a afirmat George Simion.
Recomanda 15
Author

38 de Comentarii

  1. Daca se anunta un scor foarte strans , sau mai ales 50% – 50% , e CLAR : a castigat George Simion ! Ca daca ar castiga mucea , nu se mai incurca ei cu 50 – 50 !

  2. ROG sa observati cum: absolut NEUTRAL desi ANTE-stie EXACT
    rezultatul votului … strashnik-straniul MISHTEUAX
    nu se amesteca in alegeri … (nici pro si nici contra vre-unui catindat anume)!
    ❤️❤️❤️
    IQ=?

    • DUPA …electorale … Nu ti-e clar ?
      PS: ce crezi tu acum la sfarsit ca insemna strania atentionare PROPHETICA (!) :

      „SALVATI-VA OMUL!” ?

      (inca nu crezi in mishteaux 😉 …daca nu crezi e OK ! e exact ce prin camuflajul dislexic urmareste ! PUP ! 8647 🙁 NASOL daca Trump nu PERCUTEAZA ! Comey e doar „varful icebergului” 🙁 ! Nu cred ca „noi” nu stim mereu inainte ! Vezi doar faza incredibila in timpul „acordurilor abrahamice” pre-prezisa de „noi” ! Noi suntem ce nu parem ! Anosti si proleti pentru cei care ne „vor” asa ! 🙂 )
      IQ~160

  3. La Tv spune ca rromulanul are sediul inchis, nu discuta deloc cu ziaristii.
    Daca acuma face pe mortu’, va inchipuiti cum va face ca presedinte?
    Declaratiile despre frauda sunt un fel de atac preventiv si cam put a pierderea alegerilor……[Rumburak]

  4. Cine este folositor Ursulei și cine este folositor Nației Române?!?

    Revenirea în România a cca. 2/3 (66.7%) dintre cei plecați, depinde dacă vom avea un „Joe somnorosul” sau un om activ la conducere.

    Aici vorbim și de cca. 5-6.000.000 €uro fiecare (pentru cei ce-și vor vinde casele și lichidează totul).

    Nu vă mai luați de oameni: Vasile Alexandri (Moșier și „Pașoptist”) l-a avut ca prieten bun pe Vasile Porojan!
    Omul este om după fapte, nu după vorbe.

  5. La nici-un scrutin electoral n-am văzut buletine de vot atât de subțiri și super transparente. Oricum l-ai împătura se vede cu cine ai votat înainte de a introduce buletinul în urnă. Pe deasupra în cel puțin 4 secții de votare din cartierul meu, în spatele urnei se află permanent o persoană care, vrei nu vrei, te ajută să bagi buletinul ștampilat în urnă. Aproape că ține urna în brațe. Dacă se uită atent, și am observat că se uita în timp ce te ajuta, poate fi mai exactă decât orice exit-poll. Poate transmite, dacă vrea la o anumită oră, inclusiv cum a decurs votul. Nu știu dacă e normal ca, în afară de mine, o altă persoană să știe cu cine am votat.

    • 😡 Nu au șefi la secțiile de votare?
      Înțeleg că au și personal de ordine…

    • fie se bucura fie se intristeaza de ceea ce vad si este posibil daca nu le place sa o cheme pe Clotilde sa rezolve ca la sectorul I…in acest caz va fi un efort urias sa scormoneasca mii sau zeci de mii de saci cu vot Romania e putintel mai mare decat sec.I

  6. Romania educată va avea câștig de cauză.Haideti la vot,cetățeni.Sa-i aruncam pe suveranisti la gheenă.

    • Păi o fo bă Ieducatu cu Ieducatoarea lui , acu te treziși după 11 ani ? LASĂ BĂ , PALINKA!

    • Bai, ghita. Sa inteleg ca tu nu vrei o Romanie suverana (poate nici nu stii ce inseamna cuvantul). Vrei o colonie franceza, sa ti se puna cizma straina pe grumaz? Nu vezi ca tot ce e romanesc e pe cale de disparitie? Vrei sa dispara de tot?

  7. Romanii onești din instituții cu atribuții în aceste alegeri și toți romanii de buna credință trebuie sa fie foarte atenti pentru ca se stie ca sistemul a făcut și face orice (fapte demonstrate și declarațiile lor recente ) pentru a câștiga candidatul lor( n.dan) pentru a nu pierde puterea și implicit furaciunile și privelegiile nesimtite !!!

  8. Inteligenta romaneasca va invinge prostia rezervistilor,turnatorilor si acoperitilor La munca nu la intins mana,mai si munciti puturosilor, nu numai gargara politica
    SIEmion-sora judecatoreasa ,matuse judecatoreasa ,unchi politai
    Lulea-ginere de politruc/prefect membru PSD
    Astia sunt SCHIMBARE?

    • Bă , Prostache tu de cănd robotești la Nicu$oro$ , nu ți s-a uscat bă , limba ?

  9. Inteligenta romaneasca va invinge prostia rezervistilor,tiurnatorilor si acoperitilor La munca nu la intins mana,mai si munciti puturosilor, nu numai gargara politica

  10. Înțeleg ca dacă va câștiga Simion alegerile sunt corecte iar dacă nu au fost fraudate…știm lecția…

  11. Jegul stie deja ca pierde, de fapt cred ca asta a fost pus doar sa destabilizeze, dar datorita urii romanilor pentru psdnl a reusit sa iasa ca paduchele in frunte, ca orice paduche va fi „strivit”.

    • iar acum romanii iubesc din nou psdpnl si le voteaza omul? interesant

  12. Nous voulons une …. incetare a focului.Acesta este un suveranist născut,nu fătat!!!!

    • Focoaso , dar tu ce VRAI ? Poate-ți dă MACROUL , FEȚI-FRUMOS la T. R . 9 luni,la cavalerie

  13. Firmele „în civil” cu Interesul Național în suflet au sondat atât de adânc, încât au dat de cel mai mare zăcământ de muci de pe Terra!

  14. Derapaj în direct la Realitatea TV în ziua alegerilor prezidențiale. „O vedem pe Ilinca care se roagă la o icoană. Îl vedem în acest moment şi pe George Simion”Daca asta vreți,dragi suveranisti,nu aveți decât.Latrati la Steaua polară.Puneti și megafoane să fiți auziți.Cum zice Sabin Gherman, bâști!

    • Giboni și australopiteci ca tine și Chiorman 👿, nu se uită nici în oglindă , darmite la o icoană .

  15. ND peste 60%, GS sub 35%
    Nu am văzut prea multi talibani la vot, dar mai mult ma tem de cei din rural, decât de cei din diaspora.

    • rumîne , n-am văzut mulți #maidanezi la vot , dar deratizarea de abia începe . MAI MULT MĂ TEM de cei din DISPERAREA = SISTEM , decăt de RUDAR BOLOVAN .

    • @ Român patriot,nu suveranist vopsit
      Mai degraba Român idiot decat patriot. Blugi si banane nu inseamna patriotism moluscă partial eclozată ce esti.
      Darwin avea dreptate usr-isti chiar se trag din maimută și le plac bananele.
      60 % la 35% curaj găină că te tai , procentul va fi invers .

  16. Simion știe ce spune și culmea, chiar are dreptate, a trăit aceste mizerii in toți acești ani de când e in politica românească.

  17. Pentru cei din diaspora care aleg valorile rusesti cum ar fi lipsa libertatii de exprimare, noviciokul, zborul de la etaje superioare, sau concediile la puscaria Delfinul le comunic ca exista deja cel putin o tara cara traieste in aceste valori si le sugerez sa se duca ….lui acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.