Nedumerirea lui Prună

Ce tip de gaz au folosit jandarmii?

Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună a declarat la RFI că Jandarmeria ar trebui să spună urgent ce tip de gaz a folosit în timpul violenţelor de vineri din Piaţa Victoriei, deoarece unele materiale utilizate de forţele de ordine par a fi de război.

„În afară de demisii, este din punctul meu de vedere la fel de urgent ca Jandarmeria să facă public tipul de gaz pe care l-a folosit şi ce fel de, cum să zic, materiale, care par ca nişte materiale dacă nu de război, măcar aşa, dintr-o stare de pre-război. Ar trebui să ni se spună care au fost materialele cu care au fost dotaţi jandarmii, care au intervenit în Piaţa Victoriei”, a spus Prună.

„Vedem din spaţiul public că cei care au fost în piaţă şi cărora li s-a dat cu gaz lacrimogen, nu ştim, noi spunem că-i lacrimogen, poate-i un altfel de gaz. De aceea, e important ca Jandarmeria să iasă şi să spună am folosit acest gaz, asta este denumirea lui, astfel încât toată lumea să aibă acces la informaţiile despre ceea ce a fost utilizat în piaţă. Sunt oameni care au ajuns la 48 de ore, ieri adică (luni, 13 august–n.r.) la spital, cu simptome neurotoxice importante”, a mai afirmat aceasta.

Raluca Prună pune totodată la îndoială capacitatea Jandarmeriei de a face faţă unor incidente mai grave decât cele de vineri: „Mă întreb retoric, dacă nu sunt în stare să izoleze nişte provocatori, care au fost puţini faţă de numărul de oameni din piaţă, ce se întâmplă dacă de exemplu avem, nu ştiu, un risc de atentat terorist, că am văzut că au apărut şi trupe care erau special dotate în sensul ăsta. Mă întreb, ca cetăţean român, dacă nu putem izola un provocator cu mâinile goale, putem izola pe cineva care este mai dispus să facă un atac mai serios în România? Răspunsul din ceea ce văd în spaţiul public este nu, nu e în stare Jandarmeria”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

18 Comentarii

  1. Cetatenii romani sustin financiar jandarmeria, nu o sustine penalul Dragnea si secretara sa de la MAI. Cetatenii romani au dreptul la transparenta din partea jandarmeriei, prin urmare jandarmeria sa raspunda acestor intrebari.Eu ca cetatean roman nu vreau sa fiu complicele jandarmeriei pe care o sustin financiar la gazarea si punerea in pericol a sanatatii altor cetateni romani care si ei la randul lor sustin financiar jandarmeria!

    • mai marga,tu vezi vreun roman jandar,politie,servicii,etc sa recunoasca chiar si singur inchis in casa in fata oglinzii ca este platit din banii cotizati de contribuabili,adicatelea luati cu japca?recunoaste vreunul ca fac parte de fapt din sisteme opresive si represive?de 28 de ani pe cine apara si protejeaza ei?pe cine au ciomagit mereu daca nu pe aia care le platesc salariile,hainele,mancarea,chiriile,concediile?Astia sunt de fapt cainii de paza a celor ce ne guverneaza,astia au constiinta adormita n-o sa-i vezi trecand de partea poporului,SUNT LEGI CARE-I IMPIEDICA…si interese

    • ~marga- Tu fiind deja complice la linsarea unei fete nevinovate , la ultrajulfolosin borduri si excremente si la o tentativa de rasturnare a ordinii constitutionale , fara indoiala ca nu mai ai nevoie sa fii complice la nimic altceva, oricum inseamna inchisoare pe viata.
      Jandarmeria m-a aparat pe mine de infractorii care au actionat in Piata Victoriei , adica si-au indeplinit atributiile conferite de lege.
      Desigur, daca Jandarmeria nu este lasata sa aplice legea, ar mai fi posibilitatea ca sa ne aparam in mod direct unii de altii si daca vrei sa vezi cum arata aceasta varianta , cauta imagini din Africa subsahariana.
      .

    • Continua sa te legi ca oligofrenul de jandarmerie si la anu toti politistii si jandarmii vor vota PSD. Cetatenii romani, inclusiv eu, au vazut cum #rezistentii au incercat sa dea buzna in Guvern, desi asta era ilegal. Timp de 4-5 ore jandarmii au fost atacati si hartuiti de nespalatii lui Iohannis. Repet; continua sa te legi ca oligofrenul de jandarmi si politisti, si iti garantez ca toti vor vota PSD la anu. La care se adauga si oamenii care au ajuns tarziu la serviciu pt ca blocati aiurea strazile.

    • Nicio problema in sensul asta, dacă nu ai o sfoara îți dau eu, gratis! Un copac, o craca găsești tu singur

    • Esti, in definitiv, chiar mai prost decit gaina aia beata de la Digi24 (Alice Iacobescu) care acum citeva ore credea ca pune intrebari „inteligente” cind il intreba pe Coarna daca jandarmii de vineri seara nu pot refuza ordinele primite (deci, un fel de incitare la dezertare !) daca acestea li se par, personal, abuzive sau imorale !! Iar Coarna, si mai fraier, ar fi trebuit sa-i raspunda „Doamna, aratati-mi va rog unul, macar unul din jandarmii prezenti care a facut cum spuneti dvs ! Deci … care-i concluzia ?”

  2. Acelaşi gaz pe care l-a folosit si poliția federală germana in Hamburg la G20 2018. Scenele fiind cam asemanătoare, doar mentalități diferite….. Si noțiuni de democratie contrare. ..

    • Lucrezi tu cumva pentru politia federala germana sau pentru jandarmerie?! Daca nu lucrezi ai decenta si abtine-te de la minciuni! Jandarmeria sa comunice ce gaze a folosit, de unde le-a cumparat si cat au costat. A compara amploarea si securitatea unei intalniri a liderilor G20 cu un protest pasnic al cetatenilor romani in fata unei cladiri goale a Guvernului intr-o seara de vineri, arata ca inteligenta ta e cat „genunchele” broastei.

    • Marga, tu esti asa redus încăt nu intelegi ca o cladire goala e mai plina decat calota ta. Esti prea prost să înțelegi ca a fost o tentativa de rastunare a unui guvern legitim ales. GUVERNUL MEU dorit de un profesor de fizica penal a EŞUAT. Dar şi hoții PSD & ALDE trebuie sa plece, la fel ca PNL, USR, PMP, UDMR …..

    • Mai magar, lucrezi tu cumva pentru vreo procuratura? Jandarmeria a actionat cum trebuie. Cand ai sa-ti iei bacul si ai sa termini dreptul, abia atunci sa ai pretentia ca lumea sa te ia in serios. Ca mai toti taranii de la coada vacii, tu vii cu tupeu si iei lumea rost desi esti un semi-analfabet. Zi mersi ca jandarmii nu v-au rupt oasele cand incercati sa intrati aiurea la Guvern. Am vazut filmul. Daca protestatarii lui Dragnea incercau sa intre la cotroceni, tu ce crezi ca s-ar fi intamplat?

  3. Simptome neurotoxice… Va dati seama ca pune si diagnostice de mare acuratete dna Pruna? La ce moment ar trebui sa ii spuna moderatorul- Doamna draga, ce va califica sa folositi termeni pe care altii si-au sacrificat mii de ore de studiu ca sa-i inteleaga?-
    Eu am inteles ca ideea e sa-l transformam pe Dragnea in Assad , dar daca tot ne suspendam ratiunea si o lasam pe dna Pruna sa diagnosticheze simptomele neurotoxice, de ce sa nu il transformam si in Darth Vader?
    .

    • Si sa nu uitam sa-i comparam pe jandarmi cu baubau pentru ca nu i-au lasat pe nespalati sa intre in cladirea guvernului sa faca taraboi.

    • @Magdalena Valentina Feru : manipulati cu nesimtire. Diagnosticele au fost puse de catre medici, nu de catre doamna Pruna. Daca nu are nimic de ascuns, jandarmeria sa dea dovada de transparenta ceruta de lege unei institutii a statului roman si sa raspunda la intrebarile cetatenilor care o sustin financiar. Prin sesiunile de gazari repetate si bataile primite inclusiv de turistii israelieni, Dragnea are mai multe in comun cu Adolf, decat cu Assad.

    • Mai margarina, vrei sa ne lasi cu tupeul tau de provincial? Cand ai sa ajungi procuror, abia atunci sa iei jandarmeria la intrebari. Vii cu tupeu si iei pe toti la rost. Cand ai sa termini 12 clase, abia atunci sa ai pretentia ca lumea sa-ti raspunda la intrebari.

  4. Băi Prună, in Franța sau Belgia se accepta un miting sau o adunatura de huligani ca la noi pe 10 august ???
    Deci ciocul mic , nu a functionat de data aceasta ” GUVERNUL MEU” ….

  5. PSDragnea se teme, e ingrozit de frica! PSD si slugile de la jandarmerie avand deja pantalonii uzi de frica puscariei pentru represiunea unei multimi pasnice intr-o tara semnatara a Declaratiei Drepturilor Omului, membra UE si NATO, si-au trimis armata de muritori de foame sa invadeze forumurile mai ales impotriva juristilor ca doamna Pruna. Acesti postacii actioneaza dupa manualul micului bolsevic uitand ca Romania de azi nu este Romania tatucului moscovit iliescu-ilici acuzat in prezent de crime impotriva umanitatii. Bucurati-va postaci ai ciumei rosii de castronelul de supica dat de Dragnea, ca in curand veti sta cu mana intinsa la semafoare!

  6. Eu sint aproape sigur ca a fost vorba de noviciok ! Deci, clar, rusii sint de vina ! … Pe de alta parte, daca toti manifestantii ar fi venit imbracati in halate (material : prosop) de culoare portocalie, ca „paltonul” doamnei Pruna, si cu bigudiuri pe cap, n-am mai fi avut violenta, ci un moment vesel !

  7. Cateva persoane, cred ca din diaspora, au tras niste probe de gaz toxic si de aer din atmosfera din piata, totul filmat si etichetat ca sa nu existe dubii si sa poata fi contestate rezultatele de catre cei interesati in mistificari. Probele am inteles ca le vor trimite trimite unor laboratoare independente pentru analiza. Nu-i cunosc dar sper sa auzim curand ecouri si sa avem comparatii cu analizele efectuate de oficialitati. Ceea ce ma bucura este faptul ca nu vor puta fi prea usor masluite rezultatele analizelor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.