Ce tragedie!

Doi frați în vârstă de 17 și 18 ani s-au înecat, vineri, la Mamaia. Un al treilea tânăr, de 17 ani, aflat în pericol a fost salvat și transportat la spital.

Autoritățile au fost alertate la 112 vineri, că trei tineri sunt în pericol de înec, la Mamaia.

„Au fost trei tineri în pericol de înec la momentul primirii apelului pe 112. Unul dintre aceștia a fost salvat și transportat la spital, conștient. Ceilalți doi, care erau frați, cu vârste de 17 și 18 ani, și care au rămas în mare, au fost căutați inclusiv de scafandri, au fost găsiți și scoși din apă în stare de inconștiență. Mai bine de o oră s-au efectuat manevre de resuscitare, dar s-a declarat decesul acestor doi tineri”, a declarat Anca Chiriță, purtător de cuvânt al ISU Constanța.

Reprezentantul ISU Constanța a mai spus că tânărul salvat are 17 ani și este din Viișoara, iar cei doi frați care au murit erau din Cobadin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Educatia dă senzatia,
    Ca e paznic dumnezeu,
    Educatia dă senzatia,
    Nu mor caii cand vreau eu!
    ……
    Prostia si educatia plus tupeul jegos copiat sau indus de altii,aduc tragedii!

  2. Marile de la greci sunt atat de sarate ca nimeni nu se inneaca…pentru ca daca stai nemiscat te tin la suprafata …daca nu e furtuna si valuri mari. Dar Marea Neagra e mai dulce si te duci la fund…Grecii cunosteau asta ca e moarte curata mai ales daca ereau si valuri.

    • Se pune intrebarea in grija cui se afla acea plaja? Proprietarul sau administratorul are obligatia (o exista la romani o astfel de prevedere?) sa asigure siguranta celor care o populeaza, fie astia cuminti sau inconstienti. In alte tari, plajele sunt bine organizate:o cine se aventureaza dincolo de zona permisa este avertizat iar daca nu se conformeaza se merge imediat dupa el.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.