Ce vede și ce nu vede ministrul Transporturilor?

Mare scandal la CFR  într-o operațiune de  imagine  a noului minsitru Răzvan Cuc. Hotărît să arate că are putere  și că ia măsuri ferme, noul ministru al Transporturilor a  decis să-l schimbe pe directorul CFR Călători, Leon Bărbulescu, între puținii directori din CFR care, într-o perioadă scurtă, a început să facă ordine în companie.

Răvan Cuc, după ce două trenuri au deraiat într-o singură zi din cauza nenorocirilor de la CFR Infrastructură s-a hotărît  să-l schimbe pe directorul de la Călători. Probabil că ministrul Cuc încă nu face diferența între CFR Călători și CFR Infrastructură. Într-o reacţie pentru Hotnews.ro, Bărbulescu spune că decizia ministrului Răzvan Cuc este „absolut nedreaptă“ pentru că vine fără o evaluare a activității sale în fruntea CFR Călători.

”Compania  CFR Călători nu are în obiectul de activitate întreţinerea şi mentenanţa liniilor de cale ferată. Ieri (sâmbătă, n.r.) au fost trei evenimente. În afara celor două deraieri de tren, s-a rupt o inimă de macaz în Depoul Bucureşti Călători. Toate trei ţin de CNCP CFR SA, nu de CFR Călători. Or domnul ministru mă acuză pe mine de lucruri care ţin de infrastructura feroviară. Domnul ministru a demis pe cineva de la CFR Infrastructură  pentru ce s-a întâmplat ieri?“ (Leon  Bărbulescu).

La București, deciziile se iau pentru ochii lumi și pentru mass-media, în vreme ce în provincie  afacerile cu CFR se derulează nestingherite. Vom reveni în zilele  următoare  cu finanțările  indirecte ale guvernării  PSD-ALDE  către Remarul 16 Februarie Cluj Napoca, grup de controlat de Călin Mitică, prin tradiție un sponsor de nădejde al PNL, Rareș Bogdan, Vasile Blaga.

Și cu sprijinul direct al SRI!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Vlad Dumitraș 281 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Are privirea aceea languroasa,visatoare,a lui Ferdinand The Bull,cand mirosea florile!cata expresivitate…Cuc asta chiar crede ca e irezistibil:))

  2. Problema mare cu acest Cuc, caracterizat de multa nesim-
    tire. In celalalt petic de
    mandat au fost probleme mari
    cu WC-urile pe ambele sen-
    suri ale autostrazii A1 Sibiu-Deva. Din motive doar de smecherii de la Transpor-
    turi stiute, toaletele au fost inchise vreme de cateva
    luni. Motivul(???))a fost ca s-a organizat o licitatie pentru administrarea celor opt spatii, cate patru pe fiecare sens. Cascavalul era de vreo opt sute de milioane lunar. Nu era de colea colea. Cel care a castigat plateste vreo 20 de angajati
    cu salariul minim, mai cum-para niscaiva hartie si dezinfectanti si gata aface-
    rea superprofitabila. Si
    pentru ca toaletele au fost
    inchise, iar bietii cetateni
    trebuia sa-si faca undeva
    nevoile, au aduse niste cabine din plastic…de rahat. In mijlocul verii, la 40 de grade, sa petreci ca-
    teva minute intr-un asemenea
    loc era o aventura extrema.
    Cei care nu au putut intra
    in cabinele lui Cuc si Neaga s-au …orientat. Asa incat
    parcarile s-au umplut la
    propriu de rahati. Fiind vara, pe langa romanii nos-
    trii pe A1 au haladuit si
    ceva straini. Cand au vazut
    privelistile din parcarile
    noastre s-au ingrozit, si ei, de-a dreptul. Judecand
    doar dupa aceste intamplari,
    Cuc n-ar mai fi trebuit in
    vecii-vecilor sa ocupe o
    functie publlica. Numai ca suntem in Romania, iar Cuc
    revine in forta. Chiar daca,
    vazand cele de mai sus, a
    produs doar un mare rahat.
    Rusine, rusine, rusine…

  3. O masura salutara intrucat responsabilitatea demisului e cel putin egala cu a omologului de la CFR-Infrastructura, daca nu net superioara pentru ca a lasat trenurile sale sa circule pe linii imbatranite si cu mari defectiuni…
    Astept cu speranta promisiunea autorului referitoare la dezvaluiri de coruptie!

  4. La cate accidente se petrec pe sosele,ministrul transporturilor si ministrul de interne ar trebui demisi de 24 de ori pe zi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.