Joe Biden este „hotărât” să folosească restul mandatului său pentru a întări Ucraina şi se va întâlni cu omologul său Volodimir Zelenski în timpul Adunării Generale a ONU la New York la sfârşitul lui septembrie, a declarat sâmbătă consilierului pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, notează AFP.
Joe Biden „este hotărât” să folosească ultimele luni de mandat pentru a întări Ucraina în faţa Rusiei, a afirmat el în timp ce participa prin videoconferinţă la un forum organizat la Kiev.
Alegerile prezidenţiale din noiembrie din Statele Unite riscă să schimbe situaţia pentru Kiev în cazul victoriei republicanului Donald Trump.
Consilieri ai lui Trump au sugerat deja că, în cazul victoriei, vor să facă concesii teritoriale Rusiei cu scopul de a pune capăt războiului.
„Preşedintele Zelenski a declarat că în cele din urmă acest război va trebui să se încheie prin negocieri şi avem nevoie ca ei să fie puternici în aceste negocieri”, a spus Jake Sullivan în cadrul conferinţei anuale Yalta European Strategy, organizată de fundaţia miliardarului ucrainean Viktor Pinchuk.
Armata ucraineană se află de luni de zile în dificultate pe frontul de est, unde forţele ruse câştigă teren, în ciuda incursiunii surpriză a trupelor ucrainene în regiunea rusă Kursk în august.
În estul Ucrainei, „zona din jurul Pokrovsk este deosebit de îngrijorătoare”, a subliniat Jake Sullivan, referindu-se la un oraş-cheie vizat de săptămâni de zile fără atacuri intense din partea trupelor ruse care se află deja la mai puţin de 10 kilometri de acest nod strategic feroviar şi rutier.
Potrivit lui Sullivan, preşedintele Biden se va întâlni cu omologul său ucrainean la sfârşitul lui septembrie la New York.
„În acel moment, preşedintelui Biden îi vor mai rămâne patru luni de mandat. Şi este hotărât să folosească aceste patru luni pentru a pune Ucraina în cea mai bună poziţie posibilă pentru a câştiga”, a mai afirmat Sullivan.
În timp ce Volodimir Zelenski şi alţi lideri ucraineni continuă să denunţe întârzierile în asistenţa militară occidentală şi în special americană, Jake Sullivan a asigurat că această problemă se datorează logisticii dificile, şi nu lipsei de voinţă politică de a sprijini Kievul.
A ajuta Ucraina in limbaj diplomatic, insemna a ajuta america prin contractele grase de furnizare de arme si munitii ucrainenilor.I-au impins la razboi ca sa-i mulga de bani si apoi „sa-i ajute” la reconstructia Ucrainei, adica sa le mai ia banii inca o data. Sa fi prietenul americii poate fi periculos si scump in acelasi timp.