Premierul Dacian Cioloş a susținut, luni, că nu-l cunoaște pe miliardarul George Soros, aruncând în același timp săgeți către fostul premier Victor Ponta și miniștri ai săi.
Cioloş a respins acuzaţiile potrivit cărora este „vândut” miliardarului, afirmând la Adevărul Live: „Eu nu-l cunosc pe acest domn (George Soros – n.r.). Sigur, am auzit din presă de dânsul şi am citit despre dânsul. Nu am avut de-a face niciodată cu dânsul, în schimb am văzut că şi fostul premier Ponta şi alţi miniştri din Cabinetul Ponta s-au fotografiat cu domnul Soros, s-au întâlnit de mai multe ori. Nu ştiu ce au discutat cu dânsul atunci, dar tot ei sunt cei care vin acum şi încearcă să arunce această imagine negativă asupra acestui guvern”.
Totodată, acesta a respins şi acuzaţiile potrivit cărora e „vândut Bruxelles-ului”.
„Această tendinţă de a atinge coarda naţionalistă din partea celor care au fost la guvernare în anii trecuţi şi care au dus multe zone din România în sărăcie şi care acum mulţi dintre ei sunt cercetaţi penal pentru modul în care au gestionat banul public. Nu ştiu ce înseamnă din punctul lor de vedere a fi patriot şi a fi român, dacă ajungi la astfel de situaţii şi la astfel de rezultate. Aplici politici ca să ţii zone din România în sărăcie”, a spus Dacian Cioloş.