Panama Papers: țara care a zguduit lumea cu scandalul averilor offshore, scoasă de UE de pe lista neagră fiscală

Panama și Vietnam au fost eliminate de Uniunea Europeană de pe lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, la 10 ani de la scandalul Panama Papers, care a zguduit lumea financiară din temelii.

Panama Papers: țara care a zguduit lumea cu scandalul averilor offshore, scoasă de UE de pe lista neagră fiscală

Sursă foto: magnific.com

Panama și Vietnam au fost eliminate de Uniunea Europeană de pe lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, la 10 ani de la scandalul Panama Papers, care a zguduit lumea financiară din temelii.

Panama nu mai figurează pe lista neagră fiscală a Uniunii Europene, după ce autoritățile țării au modificat legislația fiscală. Decizia a fost luată pe 9 octombrie 2026 de miniștrii de finanțe ai statelor membre UE, iar Consiliul Uniunii Europene a anunțat-o în aceeași zi, printr-un comunicat oficial. Vietnamul a fost scos, de asemenea, de pe această listă.

Decizia vine la zece ani după scandalul Panama Papers, care a dezvăluit cum persoane bogate și celebrități foloseau companii offshore pentru a-și ascunde averile. Totuși, eliminarea de pe lista neagră nu înseamnă însă că Panama a încheiat toate verificările fiscale internaționale, aceasta a fost mutată pe o a doua listă a UE și urmează să fie evaluată în continuare în privința schimbului de informații fiscale.

De ce a scos UE Panama de pe lista neagră fiscală

Potrivit comunicatului publicat la 9 octombrie 2026 de Consiliul Uniunii Europene, Panama a modificat regimul fiscal care permitea anumite scutiri pentru veniturile obținute din străinătate, UE fiind de părere că acest sistem putea favoriza practici fiscale dăunătoare.

Astfel, autoritățile panameze au introdus și reguli care cer ca firmele ce obțin anumite venituri pasive din străinătate să aibă o activitate economică reală, iar aceste schimbări au contribuit la decizia de eliminare a țării din lista principală a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale.

În paralel, Panama a primit o nouă evaluare din partea Forumului Global al OCDE, organism care verifică respectarea standardelor internaționale privind schimbul de informații fiscale la cerere.

Consiliul UE a precizat că Panama a fost mutată în Anexa II a listei, în așteptarea unei evaluări aprofundate. Cu alte cuvinte, țara a făcut pași pentru a răspunde cerințelor europene, dar procesul de verificare nu este încă încheiat.

Ambasadorul UE în Panama, Andrea Matteo Fontana, a salutat decizia și a declarat că aceasta recunoaște progresele făcute de țară în reforma cadrului fiscal.

„Decizia de astăzi reprezintă o recunoaștere importantă a eforturilor susținute și a progreselor semnificative realizate de Panama pentru consolidarea cadrului fiscal al țării. Acesta este un exemplu bun al modului în care dialogul constructiv și angajamentul comun față de standardele internaționale pot produce rezultate pozitive concrete.

Felicităm Guvernul Panamei pentru această realizare majoră și aștept cu interes să continuăm colaborarea pentru dezvoltarea unor relații economice și comerciale mai strânse”, a transmis ambasadorul UE în Panama, Andrea Matteo Fontana.

Panama Papers: scandalul care a expus averi ascunse în companii offshore

În 2016, publicarea documentelor cunoscute sub numele de Panama Papers a provocat un scandal internațional. Au fost divulgate 11,5 milioane de fișiere de la firma de avocatură Mossack Fonseca, cu sediul în Panama City.

Documentele au arătat cum persoane bogate și diverse celebrități utilizau companii offshore pentru a deține active și pentru a-și ascunde averile de autoritățile fiscale. La momentul respectiv, dezvăluirile au declanșat investigații în mai multe țări și au afectat reputația țării, care și-a câștigat nedorita titulatura de centru financiar internațional al fraudelor.

Ce se schimbă după eliminarea de pe lista neagră

Lista UE cuprinde țări și teritorii care nu respectă anumite standarde de transparență fiscală sau care nu și-au îndeplinit angajamentele asumate în relația cu Uniunea, deci includerea pe lista principală poate determina statele membre să aplice măsuri fiscale și administrative suplimentare. Acestea pot lua naștere sub formă de controale mai stricte pentru anumite tranzacții sau alte măsuri defensive, în funcție de regulile fiecărui stat.

Potrivit comunicatului oficial al Delegației Uniunii Europene în Panama, odată cu eliminarea țării din Anexa I, măsurile defensive asociate acestei includeri vor fi ridicate.

Totuși, Panama va rămâne în Anexa II până la clarificarea problemelor aflate în evaluare. Eliminarea din lista principală nu reprezintă, așadar, o confirmare că toate verificările internaționale au fost finalizate.

„Eliminarea Panamei din Anexa I este rezultatul unor reforme concrete și verificabile. Am introdus cerințe privind existența unei substanțe economice reale pentru entitățile care obțin venituri pasive din surse externe, în conformitate cu criteriile UE privind buna guvernanță fiscală și cu standardele internaționale. Angajamentul Panamei este demonstrat și de faptul că legea a fost aprobată în unanimitate de Adunarea Națională.

Aceste cerințe au fost elaborate cu contribuția sectorului privat, iar Ministerul Economiei și Finanțelor lucrează deja pentru a se asigura că sunt puse în aplicare în mod eficient.

Următorul nostru pas este evaluarea aprofundată realizată de Forumul Global privind schimbul de informații la cerere.

Panama va aborda acest proces cu aceeași rigoare tehnică, având ca obiectiv demonstrarea respectării standardului”, a declarat ministrul Economiei și Finanțelor din Panama, Felipe Chapman.

Află și România, în circuitul unei fraude cu TVA de 100 de milioane de euro. 11 arestări în Italia

 

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. hahahhaaha… a fost putin scandal, au fost dati in gat ca multi „lideri” si „elite” au fost atunci dati in vileag, acuma ca a trecut ceva timp, e nevoie sa reaccepte Panama, ca sa poata sa-si ascunda din nou tranzactiile acolo. sa nu aveti impresia ca s-a schimbat ceva, sau ca e mai multa transparenta, probabil e si mai multa opacitate si control ca sa nu mai fie deconspirati de adevaratii jurnalisti, nu de prestituatele astea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.