1,7 milioane de euro. Atât va primi o familie după ce şi-a pierdut un membru într-un accident petrecut în Satu Mare, în anul 2011.
Două familii care și-au pierdut câte un membru în tragicul accident din 2011 de pe podul Decebal din Satu Mare. Două procese de despăgubire cu două sentințe definitive și executorii la Tribunalul Satu Mare. Același avocat care apără interesele ambelor părți, clujeanul Alexandru Rădulescu, și doi judecători diferiți care au dat cele două sentințe. Sentințe care prevăd despăgubiri de 1,7 milioane de euro, în cazul familiei Roatiș, și 200.000 de euro, în cazul familiei Sabău, scrie Transilvania Reporter.
Familia tânărului care în 2011 a decedat, alături de alți doi prieteni, într-un tragic accident din Satu Mare, urmează să fie despăgubită, în cadrul unei poliţe de răspundere civilă auto, cu 1,7 milioane de euro. Până în acest moment, este cea mai mare despăgubire acordată vreunui asigurat RCA, în România.