Medicii din India care au îndepărtat o tumoră la creier de 1,8 kg de la un bărbat de 31 de ani spun că aceasta ar putea fi cea mai mare din lume, potrivit BBC. Operația, care a durat 7 ore, a avut loc pe 14 februarie la spitalul Nair din vestului orașului Mumbai. Procedura nu a fost făcută publică până când medicii nu au fost siguri că aceasta a fost un succes. „Pacientul se recuperează, dar este în afara oricărui pericol“, spune dr. Trimurti Nadkarni, șeful departamentului de neurochirurgie.
Sntlal Pal, patronul unui magazin din Uttar Pradesh, a trăit cu tumora timp de trei ani înainte de a face operația. Medicii spun că acesta și-a pierdut vederea din cauza tumorii, dar speră ca acesta să și-o recapete în perioada de recuperare după operație. Soția lui a declarat ziariștilor indieni că inițial medicii de la trei spitale diferite le spuseseră că tumora este inoperabilă. „Astfel de cazuri sunt critice“, spune dr. Nadkarni, adăugând că pacientul a stat conectat la aparate câteva zile după operație.