Ceartă între pesediști pe impozitarea bisericii

Consilierul premierului Mihai Tudose, Eugen Teodorovici, a declarat, joi seara, referindu-se la impozitarea Bisericii, că aceasta trebuie să înţeleagă că este nevoie de bani.

„Biserica trebuie să înţeleagă şi să aleagă. Trăim în secolul XXI. Este nevoie de bani”, a spus Teodorovici, la Digi 24.

Acesta a precizat că va iniţia discuţia cu reprezentanţii Bisericii pe acest subiect.

„Fie să retrocedăm ce au de retrocedat şi atunci găsim o cale de impozitare”, este o variantă enunţată de consilierul premierului.

„Dacă facem un calcul ultimii 10 ani sau ultimii 27 de ani de zile cu cât a finanţat statul român biserica română, o să vedem că sunt sume foarte importante. Dar trebuie să găsim un echilibru. Repet, propunerea pe care aş vrea să o fac nu am nicio îndoială că va fi acceptată de BOR”, a susţinut Teodorovici.

În replică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că se împotriveşte ideii impozitării veniturilor Bisericii, considerând că unele instituţii din România trebuie „cel puţin să le ajutăm să existe”.

Şeful PSD a făcut aceste declaraţii după ce consilierul premierului Tudose, Eugen Teodorovici, a declarat, joi, că se gândeşte la variante de impozitare a Bisericii, însă numai într-un mod care să le convină şi prelaţilor.

„Eu zic totuşi să încercăm să mai păstrăm nişte instituţii în România, cel puţin să le ajutăm să existe. Nu susţin această variantă”, a spus Dragnea.

El a precizat că nu s-a discutat în coaliţie despre aşa ceva, şi „nici nu vrea” să fie atins acest subiect.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.