CEDO a respins cererea Marinei Le Pen

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins miercuri cererea de măsură provizorie înaintată cu o zi înainte de Marine Le Pen, menită să suspende pedeapsa de ineligibilitate pronunțată împotriva ei de Tribunalul corecțional de la Paris, informează AFP.

‘Curtea respinge cererea Marinei Le Pen pe motiv că nu s-a stabilit existența unui risc iminent de atingere ireparabilă a unui drept protejat de Convenție (Europeană a Drepturilor Omului) sau de protocoalele sale’, subliniază CEDO, cu sediul la Strasbourg.

Aceasta nu s-a pronunțat pe fondul dosarului, însă a respins cererea depusă de lidera partidului francez de extremă dreapta Adunarea Națională (RN) în conformitate cu articolul 39 din regulamentul Curții, care prevede ca CEDO să se pronunțe de urgență în cazul unui risc iminent de atingere ireparabilă adusă unui drept protejat de Convenție.

Marine Le Pen aprecia că există o urgență în a suspenda pedeapsa sa de ineligibilitate, în cazul în care președintele francez Emmanuel Macron ar decide să dizolve din nou Parlamentul.

Marine Le Pen și-a exprimat regretul pe rețeaua socială X în legătură cu decizia CEDO, ‘pe motiv că atingerea adusă drepturilor mele nu este iminentă, ceea ce ar fi, în schimb, cazul dacă ar interveni disoluția (Parlamentului). Dincolo de această măsură provizorie, Curtea este sesizată pe fond, în legătură cu lipsa unui recurs efectiv la executarea provizorie a unei pedepse de ineligibilitate’, a scris ea pe rețeaua socială.

Marine Le Pen a fost declarată vinovată pe 31 martie de tribunalul corecțional de la Paris pentru punerea în funcțiune a unui ‘sistem” de deturnare de fonduri publice cu scopul de a plăti salariați ai partidului său, Frontul Național (redenumit de atunci Adunarea Națională), cu bani ai Parlamentului European, între 2004 și 2016, în sumă totală de 4,4 milioane de euro.

În afară de pedeapsa de ineligibiliate, tribunalul corecțional de la Paris a condamnat-o la patru ani de închisoare, dintre care doi cu executare.

Alți 24 de inculpați, printre care partidul în calitate de persoană morală, au fost de asemenea condamnați. Jumătate dintre ei au înaintat recurs, printre care Marine Le Pen.

Chiar dacă CEDO nu poate teoretic să fie sesizată de justițiabili decât după epuizarea căilor de recurs interne, Marine Le Pen, care a candidat de trei ori fără succes la președinția Franței, susține pentru a-și justifica cererea ‘absența unei căi de atac eficiente în fața instanțelor naționale care să permită contestarea executării provizorii’ înainte de procesul în apel.

Recomanda 1

4 Comentarii

  1. CEDO este deja si ea o instanță năpădită de agenți ai lui Soros. Globaliștii neo-marxiști au contaminat occidentul. În câteva decenii, cu o consecvență diabolică, G. Soros și cei din spatele lui, au racolat, școlit și finanțat o uriașă rețea de vlăstare care încet-încet au invadat toate instituțiile și autoritățile statale și pan-statale, de la Washington până la Chișinău >> Kiev >> Tbilisi. De bine – de rău, Trump i-a cam retezat; de partea ailaltă Putin i-a mai tamponat și el și încă-i mai tamponează. Dar toate nereușitele sorosistilor dintr-un cap si din celălalt se bulucesc ca o revanșă pe singurul teritoriu fertil pt. cretinismul soroșist: Europa cea temeinic spălată pe creier! Începând cu Ursula – șefa la ieuropa, trecând pe la șefia Franței, Germaniei, UK și pănă la președenția României și Moldovei, copiii lui Soros sunt peste tot: și în prim plan si in planul doi si trei si in servicii si în justiție și în sefia bancilor nationale etc. PESTE TOT. De această infecție nu mai scăpăm! Aferim!

  2. hahahhaha… deci pericolul iminent de a fi in imposibilitatea de a fi ales in alegeri e ignorat de CEDO. nu ma mira, toate scursurile cu diplome de la George Schwarz, de Open Society Foundation sunt numite acolo, asa ca nicio sansa pentru un nationalist, suveranist, traditionalist, crestin, etc. sa castige acolo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.