Cei patru actuali sau foşti primari audiaţi, luni, în dosarul în care a fost arestat preventiv preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, au părăsit sediul Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În faţa procurorilor anticorupţie s-au prezentat, luni, fostul primar liberal al municipiului Curtea de Argeş, Gheorghe Nicuţ, în prezent membru PDL, primarul municipiului Câmpulung Muscel, liberalul Călin Andrei, precum şi primarii social-democraţi ai comunelor Budeasa şi Stâlpeni, Ion Ştefan şi Ion Popa.
Potrivit Agerpres, la ieşirea din sediul DNA Piteşti, unii dintre ei au confirmat că au fost audiaţi în calitate de învinuiţi şi că urmează să se mai prezinte în faţa procurorilor în acest dosar.
La sediul DNA Piteşti s-au prezentat, luni dimineaţă, şi câţiva angajaţi ai CJ Argeş. Aceştia au adus mai multe pachete de documente, pe care le-au transportat în sediul DNA Piteşti.
Potrivit procurorilor DNA, dosarul în care preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a fost arestat preventiv vizează fapte de corupţie săvârşite între anii 2006 şi 2009.
Nicolescu a fost pus sub acuzare pentru „folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată”, precum şi pentru fals intelectual şi uz de fals, în legătură directă cu infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene. De asemenea, el este acuzat de luare de mită în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.