Cel mai bătrân traficant de droguri din Capitală, „săltat” de mascaţi

Membrii a trei clanuri care aprovizionau cu heroină sectoarele 4 şi 5 din Capitală au fost săltaţi ieri dimineaţă de poliţiştii de la Antidrog care au descins în forţă împreună cu mascaţii.

De cotidianul.ro - Autor
Cel mai bătrân traficant de droguri din Capitală, „săltat” de mascaţi

Membrii a trei clanuri care aprovizionau cu heroină sectoarele 4 şi 5 din Capitală au fost săltaţi ieri dimineaţă de poliţiştii de la Antidrog care au descins în forţă împreună cu mascaţii.

Membrii a trei clanuri care aprovizionau cu heroină sectoarele 4 şi 5 din Capitală au fost săltaţi ieri dimineaţă de poliţiştii de la Antidrog care au descins în forţă împreună cu mascaţii.

Potrivit oamenilor legii, în ultimii trei ani, clanurile „Toboşarii”, „Groparii” şi „Pipina” au procurat şi au distribuit în sectoarele 4 şi 5 ale Capitalei zeci de kilograme de heroină şi zeci de mii de comprimate de metadonă, preţul unui gram de heroină ajungând pe piaţa neagră chiar şi la 150 de euro.

„În urma celor opt percheziţii, au fost reţinute 10 persoane, cu vârste cuprinse între 23 şi 70 de ani, care făceau avere din nenorocirea unor tineri. Toate cele trei grupări erau foarte bine organizate, la telefon vorbeau întotdeauna codificat. Distribuiau heroină şi metadonă dealerilor cu care lucrau pe raza celor două sectoare”, au spus anchetatorii, care timp de cinci luni au muncit la operaţiunea denumită „Ferentari 2010″.

Printre persoanele „săltate” de mascaţi se află şi Marian Toboşaru, cel mai bătrân traficant de droguri din Capitală, care este nimeni altul decât „capul” celor trei clanuri.

În timpul percheziţiei la locuinţa din Ferentari a lui Toboşaru, poliţiştii de la Antidrog au găsit printre alte zeci de comprimate şi 20 de grame de heroină, pentru care traficantul a găsit o explicaţie cu care a încercat să-i păcălească pe anchetatori: „Şefu’, le-am găsit într-o băltoacă”.

Inventarul celor opt percheziţii a fost impresionant, ţinând cont de faptul că toate aceste stupefiante ar fi ajuns pe piaţa neagră: 20 de grame de heroină, 292 de comprimate de metadonă, 52 de comprimate de revia, 15 comprimate de suboxonă. Totodată, au fost ridicate pentru cercetări 22 de telefoane mobile, bani şi materiale folosite la porţionarea, ambalarea şi consumul drogurilor.

Atât Toboşaru, cât şi „locotenenţii” săi s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi constituirea unui grup infracţional organizat, pentru care au primit un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. În plus, trei dintre ei au condamnări anterioare pentru acelaşi gen de infracţiuni.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.