Astăzi, Societatea Română de Radiodifuziune, cel mai mare trust media din România, se află în colaps financiar și administrativ fără precedent din cauza managementului catastrofal al președintelui Georgică Severin, membru PSD. Într-un comunicat remis pe adresa redacției, și semnat de Alexandru MURARU, membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, se precizează:
„În mod accelerat, din aprilie 2017, de când Georgică Severin a fost instalat prin decizia lui Liviu Dragnea, liderul PSD la acea vreme, la conducerea SRR, instituția a suferit un declin fără precedent din punct de vedere financiar, administrativ și managerial.
Astăzi, realitatea din SRR se înscrie în strategia PSD de a sabota din interior instituțiile, blocându-le, făcându-le irelevante sau transformându-le în anexe de partid.
În fiecare an, instituția a fost amenințată cu intrarea în incapacitate de plată, în condițiile în care cheltuielile au depășit alocările bugetare.
Reamintim faptul că PSD a dat, în noiembrie 2016, o lovitură unică in istoria Radioului, prin eliminarea populistă a taxei radio-tv. Acest lucru a generat o subordonare financiară și editorială fără precedent în istoria de peste nouă decenii a instituției.
Practic, SRR a fost transformată într-o anexă a majorității PSD, pierzându-şi autonomia şi independenţa, precum şi credibilitatea în exercitarea misiunii sale publice conferită de Constituția României.
Deficit de 33 milioane RON
Astăzi, sub conducerea PSD, Radioul Public are un deficit de aproximativ 33 milioane de lei (credite de angajament, credite bugetare și necesarul pentru indexarea salarială la nivelul ratei anuale a indicelui inflației stabilit de INS). Aceasta a dus în repetate rânduri la încercarea lui Georgică Severin de a afecta transmisia și a nu mai contracta servicii de transmisie pentru Radio România Internațional, în special pentru a afecta românii din Diaspora.
Mai mult, în ultimele luni, în mod deosebit de la debutul pandemiei, conducerea SRR şi mai precis președintele director general al acesteia a dat dovadă mai mult decât o făcuse până în acel moment de incompetență, dezinteres faţă de public şi audiență, urmărind exclusiv interesele de partid.
Severin, salariu de 7000 euro, mai mare decât președintele României
Cu un salariu mai mare decât președintele ţării, PDG al SRR demonstrează o incompetență managerială totală, girând cea mai nefastă perioadă a Societăţii Române de Radiodifuziune din cei 90 de ani de existenţă.
Promovarea incompetenţei şi a neprofesionalismului pe criterii exclusiv de partid şi asocieri politice, disprețul faţă de angajați, angajările pe criterii discutabile, irosirea banului public pe plimbări inutile (oprită doar de pandemie), pierderea poziției câștigate de SRR în peisajul media internațional, au culminat cu faptul că, instituția a fost practic decuplată de la prioritățile sale și proiectele strategice (dezvoltarea Radio Chișinău, trecerea pe transmisia digitală, majorarea numărului de frecvențe, identificarea unui nou sediu, integrarea unei soluții unice de tip portal online pentru toate paginile SRR etc).
Audiențele au scăzut dramatic, iar în ultimii trei ani nici un proiect investițional major nu a mai fost realizat.
Codrin Ștefănescu și Georgică Severin, în dosar la DIICOT
Așa cum mass-media a relatat, în luna februarie a acestui an, președintele SRR ar fi cercetat în calitate de suspect pentru participare la grup infracțional organizat (întârzierea acţiunii fiind cauzată de debutul pandemiei) într-un dosar instrumentat de DIICOT care vizează înlocuiri și numiri de șefi de instituții deconcentrate la nivelul Caraș-Severin. Între timp au fost realizate și percheziții domiciliare sau la diverse instituții, iar 16 persoane au primit înștiințări oficiale.
Presa a relatat nu doar că funcțiile de conducere au crescut la peste 100 sub mandatul său, dar colaboratorii-consilieri primesc astăzi salarii de aproximativ patru mii de euro, de trei ori mai mari decât un realizator de emisiuni.
Pandemia de Covid 19 și nerespectarea legii, dezastru editorial
Concret, ca exemplu flagrant, în legătură cu măsurile dispuse de stat în legătură cu pandemia, PDG al SRR s-a acoperit de hârtii, ordine şi dispoziții, dar aproape 3 săptămâni după data de 15 mai nu a asigurat măsurarea temperaturii angajaților la intrarea în instituție aşa cum au făcut-o toate instituțiile de stat şi private cu promptitudine. Astfel, conducerea SRR a pus în pericol viața și sănătatea salariaților. Timpul a fost folosit pentru a realiza achiziții foarte costisitoare în această direcție, fără a asigura nicio soluţie de tranziţie, aşadar încălcând legea. Iar achizițiile discutabile legate de pandemie sunt cu siguranţă mult mai multe.
Programul posturilor de radio este compus într-o măsură nepermis de mare din reluări în condițiile în care numărul angajaților este confortabil.
Numeroase monitorizări și relatări au evidențiat faptul că multe dintre grupajele SRR au derapat spre susținerea masivă a PSD, în vreme ce cazuri de imixtiuni editoriale în jurnalele de știri au devenit de notorietate. Astăzi, conducerea editorială a Radio România Actualități este complet în slujba PSD.
Modificarea ilegală a grilelor de programe și refuzul de a mai face ședințe de CA la sediul SRR
Grilele de programe au fost modificate ilegal în timpul stării de urgență, fără a cere acordul Consiliului de Administrație SRR, în condițiile în care actele normative emise de Parlament sau Guvern nu au inclus SRR.
De asemenea, începând cu luna martie, Georgică Severin a refuzat în mod repetat să mai organizeze ședințele la sediul SRR, invocând în mod nereal pandemia de Covid 19, și forțând organizarea online a acestora. În condițiile în care ședințele Guvernului, ale Parlamentului, ale Consiliilor Județene și Locale au loc fizic, atitudinea lui Severin demonstrează fără echivoc încercarea de a marginaliza rolul Consiliului de Administrație și a ține departe membrii de realitățile din instituție.
Domeniul cultural a fost complet compromis
Un alt domeniu intens afectat de pandemie la nivel național este cel cultural, iar SRR ar fi avut ocazia de a marca în acest domeniu prin tehnologia de care dispune. Cu toate acestea prezența online a orchestrelor radio este dintre cele mai slabe la nivel național.
Pe de altă parte, de cinci luni muzicienii angajați ai radioului nu sunt lăsați să facă nimic, cu excepții nesemnificative. Se acoperă totul prin transmisiuni live sau retransmisii nesfârșite, deşi, de la 1 iunie, activitățile culturale cu public în aer liber sunt premise (aşadar de peste două luni).
Muzicienii orchestrelor radio cântă independent în concediu în aer liber pe scena filarmonicii din Sibiu, sau ca membri în diverse formule de tip orchestral, dar nu la Sala Radio, unde s-ar fi putut pune scaune în fata salii de concert, aşa cum o fac toate instituțiile de cultură din țară şi din București. Acestea din urmă, încă din luna iunie, organizează diferite evenimente în aer liber, pentru a atrage atenția asupra rostului culturii dar şi asupra modului de cheltuire a banului public. De asemenea, s-ar fi putut realiza proiecte în parteneriat cu alte instituții care au spații adecvate la dispoziție.
De asemenea, așa cum fac instituțiile internaționale echivalente, s-ar fi putut organiza repetiții în sala mare de concert, care poate asigura distanțarea atât pentru corul academic sau corul de copii, cât și pentru orchestra, conform normelor legale in vigoare, în limita numărului aprobat. Dar toate acestea nu au fost stimulate sau aprobate de conducere“, se mai arată în document.
Poți să acuzi psd, pt un milion de motive : pt că Iliescu l-a furat la vot pe Vadim (90%vadim voturi,10%iliescu voturi). Poți s-o acuzi pe analfabeta Vasilica că a făcut blat cu johanis .Dar sa acuzi PSD că a taiat taxa radio- tv ,pe care o plătea populația pt.a întreține niste securisti,asta te DEMASCA PE TINE (R.C.) ,CA FIIND UN PUPINCURIST HASTAGIST BASIST. Crezi că nu se observă că majoritatea celor care comentează la articolele tale sunt frații tăi hastag resist???. Ești doar un bătrân sărac trădător de țară.
Domnul care a comentat trebuie vazut daca este membru al unui partid.Daca este e clar ca omul are tema.
Orice s-ar spune, dar taxa radio-tv era o mare magarie. De ce sa platesc obligatoriu o taxa ptr niste posturi pe care nu le urmaresc si care in general nu au prea multi auditori?
Sunt atatea alte posturi radio-tv care traiesc singure foarte bine, fara sa le mai plateasca nimeni nicio taxa.
Altii de ce pot si ei nu?….[Leo]
Asta este consilerul lui WKI ! In rest,generalități și cancanuri de prost gust,expuse în limbaj de partid,conform punctajului stabilit de acesta ! SRR este plina de sorosisti,care baga șopârle și pupaturi când au chef ! Sunt și ziariști sau colaboratori deontologi, profesioniști și corecți,care te încântă cu prestația lor !
Urgent Moise Guran șef la R.R.Actualități! Mîndruță lucian și Mălin Bot adjuncți! Ca să fie Europa FM,și Digi Fm la un loc! AZI RR.Actualități prestează grosolan in favoare PNL dar asta și datorită geniului Carpaților: ciolacu marcel! DNA a facut dosare lu Severin și lu Codrin Ștefănescu că ăștia nu voe sa asculte de loc de servicii!S-au gîndit ei așa că poate baga frica-n ei ca în veorica dăncilă-azi un nimeni!,sau olgpuța vasilesco,azi f.tăcută!
Dragnea a comis o blasfemie, punandu-l pe acest casalot, intr-o asemenea functie! Se rasuceste in mormant Florian Pittis, daca ar vedea cine e Boss in Radio. Dupa Pittis, a ramas radio 3net, dupa specimenul esta,raman zeci de mii de ambalaje de mancare, si mii de sticle goale de sprit, plus un miros insuportabil de incultura….Caricatura asta stie ce este o unda radio? Baza de date? 5G ? Cred ca se simte Georgica Severin la radio, ca Vanghelie in biblioteca Academiei…..Georgica e necesar poporului roman, ca zaharul la diabetic!!!!
„Cand esti mort nu stii ca esti mort, e greu doar pentru ceilalti, la fel si cand esti prost”..cazul minoritarului Georgica Severin,din tribul lui Dan!
Georgica isi ridica luna de luna echivalentul a 7000 de euroi,cu zeciuiala cuvenita PSD,personal tovarasului Dragnea
Jalnica Romania,cu catastrofe numite poolitic..
La SRR cred ca ar fi trebuit pus un apolitic, pe baza de concurs (cultura generala, minim 3 limbi straine), Asa…. cu un limax, care nu stie cum se scrie apa in engleza, era de asteptat ca aceasta institutie, sa intre in colaps.Ar trebui, de acum incolo specii ca Georgica Severin, sa vedem numai la ADP sector4 sau vidanjor sector 1.Punct.
Radiodifuziunea Romana – inca un ciolan bun care trebuie preluat pe cai „revolutionare” de PeNeLepre. Doar se apropie alegerile si este nevoie ca trompeta sa cante melodia care trebuie . Nu-i asa Dom Sica ?
Un deficit atat de mare nu se acumuleaza peste noapte si nu poate fi imputat unui singur om. Fie el si Georgica… Unde era Consiliul de Administratie cand deficitul crestea de la 10 la 15 milioane ? Este clar o vina colectiva si in mod rational toti membrii CA ar trebui sa-si dea ademisia ai sa se puna la dispozitia justitiei. Oricum, in Romania, mass-media, incepand cu TVR si continuand cu Radiodifuziunea si alte mari trusturi au jucat si joaca un rol distructiv evident, asa incat este nevoie de o mare curatenie
Nici televiziunile nu merg pe profit. Iar cele „independente” trebuie sa-si gaseasca un sponsor care sa le impuna ideologia „independenta”, altfel dispar de pe piata. A aparut internetul, va dispare radioul si apoi televiziunile. Nu de azi pe maine.
La radio Romania actualitati pedeleprele sunt la ele acasa, postul manipuleaza grosolan in favoarea pnl. Ce zice Muraru sunt vorbe ale unor baieti (ba baieti …), vorbe a la Goebbels coetnicul lui iohanus.
Din totdeauna ratoiul si tvr au fost sursa sigura de furaciuni! Toate partidele si-au pus aducatori si storcatori de venituri pe nemunca, inclusiv un trimis de la cotroceni.
securisti gretosi
Să fie numit repede de câtre PNL Președinte la Societatea Română de Radiodifuziune, domnul Alexandru Muraru cu un salar de 8000 de euro și ca prin minune datoriile radiodifuziunii vor dispare ca un fum.
Corect- sunt chiar ingeri