Cel mai mare vis din copilărie s-a împlinit!

„Încă nu am realizat cât de fantastic a fost acel moment. Este unul dintre acele lucruri care nu par reale…

De (V.N.)
Cel mai mare vis din copilărie s-a împlinit!

„Încă nu am realizat cât de fantastic a fost acel moment. Este unul dintre acele lucruri care nu par reale…

Atletul suedez Armand Duplantis este campion olimpic la săritura cu prăjina la Jocurile de la Paris. Duplantis a declarat că „cel mai mare vis” pe care l-a avut din copilărie a fost să doboare recordul mondial într-un eveniment olimpic şi a reuşit să-l împlinească în faţa a 80.000 de spectatori, pe Stade de France.

Duplantis are 24 ani, A câştigat luni seară aurul olimpic cu o săritură de 6,25 m, nou record mondial, la capătul unui concurs în care nu a avut niciun rival pe măsură.

„Încă nu am realizat cât de fantastic a fost acel moment. Este unul dintre acele lucruri care nu par reale, o experienţă în afara corpului. Încă îmi este greu să-l asimilez. Cel mai mare vis de când eram copil a fost să bat recordul mondial la Jocurile Olimpice şi l-am împlinit”, a declarat Duplantis la conferinţa de presă pe care a susţinut-o după concursul olimpic.

Cu toate celelalte întrecerile încheiate deja pe stadion, suedezul a fost în centrul atenţiei pentru câteva minute, în care a decis să încerce să îmbunătăţească propriul record mondial.

„Am încercat să-mi limpezesc gândurile cât de mult am putut. Publicul era în extaz. Era atât de mult zgomot de parcă eram un meci de fotbal. Am ceva experienţă pe stadioane cu o capacitate de o sută de mii de spectatori dar nu am fost niciodată în centrul atenţiei. Am încercat doar să canalizez energia pe care mi-a dat-o toţi şi mi-au dat multă. A funcţionat’, a adăugat sportivul scandinav, care nu exclude o nouă tentativă de îmbunătăţire a recordului mondial pe viitor.

„Cred că o pot face din nou, dar acum nu-mi pasă. Sunt foarte fericit, o să mă bucur mult de asta. Am familia mea aici, fetiţa mea, câţiva dintre cei mai buni prieteni ai mei. O să mă bucur din plin de asta. Acum nu-mi pasă de nimic mai mult decât de momentul prezent”, a mărturisit el.

„Nu ştiu cum să gestionez asta. La săritura cu prăjina am avut întotdeauna multă încredere în abilităţile mele”, a conchis Armand Duplantis.

VIDEO

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. „vise mari; cum sînt ălea?”

    Sunt acelea care se indeplinesc in momente mari, o olimpiada, de ex. !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.