Atletul suedez Armand Duplantis este campion olimpic la săritura cu prăjina la Jocurile de la Paris. Duplantis a declarat că „cel mai mare vis” pe care l-a avut din copilărie a fost să doboare recordul mondial într-un eveniment olimpic şi a reuşit să-l împlinească în faţa a 80.000 de spectatori, pe Stade de France.
Duplantis are 24 ani, A câştigat luni seară aurul olimpic cu o săritură de 6,25 m, nou record mondial, la capătul unui concurs în care nu a avut niciun rival pe măsură.
„Încă nu am realizat cât de fantastic a fost acel moment. Este unul dintre acele lucruri care nu par reale, o experienţă în afara corpului. Încă îmi este greu să-l asimilez. Cel mai mare vis de când eram copil a fost să bat recordul mondial la Jocurile Olimpice şi l-am împlinit”, a declarat Duplantis la conferinţa de presă pe care a susţinut-o după concursul olimpic.
Cu toate celelalte întrecerile încheiate deja pe stadion, suedezul a fost în centrul atenţiei pentru câteva minute, în care a decis să încerce să îmbunătăţească propriul record mondial.
„Am încercat să-mi limpezesc gândurile cât de mult am putut. Publicul era în extaz. Era atât de mult zgomot de parcă eram un meci de fotbal. Am ceva experienţă pe stadioane cu o capacitate de o sută de mii de spectatori dar nu am fost niciodată în centrul atenţiei. Am încercat doar să canalizez energia pe care mi-a dat-o toţi şi mi-au dat multă. A funcţionat’, a adăugat sportivul scandinav, care nu exclude o nouă tentativă de îmbunătăţire a recordului mondial pe viitor.
„Cred că o pot face din nou, dar acum nu-mi pasă. Sunt foarte fericit, o să mă bucur mult de asta. Am familia mea aici, fetiţa mea, câţiva dintre cei mai buni prieteni ai mei. O să mă bucur din plin de asta. Acum nu-mi pasă de nimic mai mult decât de momentul prezent”, a mărturisit el.
„Nu ştiu cum să gestionez asta. La săritura cu prăjina am avut întotdeauna multă încredere în abilităţile mele”, a conchis Armand Duplantis.
VIDEO
An entire stadium of 80 thousand people cheering to witness history
only 1 test happening
only 1 athlete competing
Armand Duplantis 🇸🇪 and the highest jump in human history: 6.25m#Worldrecord #Duplantis pic.twitter.com/bbpSuvjQWb— The Specifications (@TheSpecificati1) August 5, 2024
„vise mari; cum sînt ălea?”
Sunt acelea care se indeplinesc in momente mari, o olimpiada, de ex. !