Un oficial american a declarat că ţinta dronei militare a fost de fapt un vehicul.
Cel puţin 38 de oameni au fost ucişi în Pakistan, într-o zonă de la graniţa cu Afganistanul. Un avion militar american fără pilot a lansat o rachetă asupra unei case unde avea loc o întâlnire între liderii locali.
Triburile din zonă sunt recunoscute pentru ajutorul pe care îl oferă luptătorilor al Qaeda. Liderii locali înarmează şi susţin financiar grupuri de talibani care trec graniţa în Afganistan, unde luptă cu militarii NATO. Un oficial american a declarat că ţinta dronei militare a fost de fapt un vehicul.
Racheta trasă de avionul fără pilot a lovit maşina, chiar în momentul în care aceasta se afla în dreptul casei liderului local, unde avea loc întâlnirea.