Cel puțin două persoane au murit în Mexic, după trecerea depresiunii tropicale Erick

Depresiunea tropicală Erick a lovit Mexicul, pe coasta Pacificul, însă a cauzat moartea a cel puțin două persoane și dispariția a altor două persoane.

O persoană a fost găsită decedată în cursul ultimelor ore, ea aflându-se pe lista celor trei persoane care au fost date dispărute la sfârșitul săptămânii trecute, citează AFP, potrivit B1Tv.
„Continuăm să căutăm alte două persoane dar căutările s-au complicat din cauza numărului mare de resturi aduse de apele râului”, a explicat Martin Tapia, directorul protecției civile de stat din Nayarit.

La Xalisco (40.000 de locuitori), nivelul râului El Indio s-a ridicat până la şase metri între sâmbătă şi duminică, în timp ce Erick se apropia de coastele mexicane, cu forţa unui uragan de categoria 1 pe scada Saffir-Simpson, de cinci nivele. Duminică a fost găsit cadavrul unui bărbat în vârstă de 44 de ani, luat de ape.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.