Cel puţin un comisar desemnat de Juncker nu va trece de audierile în PE

Printre cei 27 de comisari anunţaţi de Jean-Claude Juncker pe 10 septembrie există cel puţin unul care va fi victimă sigură în timpul audierilor din Parlamentul European, scriu Liberation şi Les Echos. Este vorba de comisarul desemnat pentru portofoliul Climatului si Energiei, spaniolul Miguel Arias Canete. Eurodeputatul ecologist Yannick Jadot îl consideră deja pe Canete o victimă, mai cu seamă că noua Comisie va trebui să ofere, de formă, Parlamentului European şi cetăţenilor europeni impresia că poate fi controlată de cei aleşi direct de populaţie.

Organizaţiile World Wide Fund for Nature (WWF), Greenpeace şi Amis de la Terre au criticat deja numirea lui Canete, fost ministru spaniol al Agriculturii. Motivul este că acesta a declarat că deţine acţiuni la două compnaii petroliere. El “trebuie să-şi rezolve conflictele de interese şi să-şi îmbunătăţească bilanţul activităţii în ce priveşte mediul”, a declarat Mahi Sideridou, din partea Greenpeace-UE.

Ecologiştii europeni s-au făcut imediat ecoul acestor critici şi au adaugat că nu sunt de acord nici cu fuzionarea portofoliilor Actiunii Climatice şi al Energiei, la fel cum nu sunt de acord cu fuzionarea portofoliului Mediului cu cel al Pescuitului (sub conducerea comisarului maltez).

“La un an de la Conferinţa de la Paris pentru climat şi în timp ce Europa trebuie să decidă, în săptămânile ce vin, în ce grad se va orienta către eficienţa energetică şi către energia regenerabila, alegerea domnului Canete pentru portofoliul Climatului şi Energiei este şocantă”, spune eurodeputatul ecologist Yannick Jadot.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.