Facultatea de Limbi Străine, de Litere, Geografie şi cea de Administraţie şi Afaceri, sunt cele mai căutate dintre facultăţile Universităţii Bucureşti, în rândul absolvenţilor de liceu.
Astfel, în primele patru zile de înscriere pentru admiterea în cadrul Universităţii din Capitală, şi-au depus dosarele peste 3.400 de candidaţi.
Cu toate acestea, reprezentanţii UB spun că până la data de 12 iulie, dinamica de înscriere este una obişnuită, iar datele preliminare arată că, în primele zile s-au înscris mulţi olimpici, mediile candidaţilor înscrişi fiind foarte mari.
La Universitatea din Bucureşti se aşteaptă ca vârful de creştere al numărului de candidaţi să fie atins la sfârşitul perioadei de înscriere, în zilele de miercuri, 14 iulie, şi joi, 15 iulie.
Universitatea din Bucureşti desfăşoară admiterea la nivel licenţă şi masterat în perioada 8 – 25 iulie. În intervalul 8-15 iulie are loc prima etapă a admiterii, respectiv înscrierea candidaţilor.