Lordul drogurilor Joaquin „El Chapo” Guzman din Mexic a reușit să evadeze dintr-o închisoare de maximă securitate pentru a doua oară în 14 ani, a anunțat guvernul duminică, transmite AFP, citată de Agerpres.
Guzman a fost văzut ultima dată sâmbătă seară în apropierea sălii de dușuri din închisoarea Altiplano, la 90 de km vest de capitală, după care a dispărut, „evadarea sa fiind confirmată”, a transmis, într-un comunicat, Comisia Națională de Securitate.
„După ce s-a constatat că el nu a mai apărut”, a fost declanșată alarma, „evadarea sa fiind confirmată”, se arată în comunicat. „Au fost lansate operațiuni de căutare în zonă, precum și pe drumurile din statele vecine”, a precizat Comisia Națională de Securitate. Zborurile de pe aeroportul Toluca din apropiere au fost de asemenea suspendate.
După o căutare de 13 ani, armata a reușit, în februarie 2014, să-l prindă pe „El Chapo” în timpul unui raid nocturn într-un cartier turistic din Mazatlan, în statul Sinaola.
„El Chapo”, diminutiv de la „chaparro” (bondoc), aluzie la cei 1,64 metri ai săi, a mai evadat dintr-o închisoare de maximă securitate în 2001, ascuns într-un coș cu lenjerie murdară. Guzman este liderul puternicului cartel Sinaola.