„Centenarul Marii Uniri ne reuneşte în cânt”

Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării, din seara zilei de sâmbătă 4 august, va uni în cânt 10-15.000 de spectatori

„Centenarul Marii Uniri ne reuneşte în cânt”

Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării, din seara zilei de sâmbătă 4 august, va uni în cânt 10-15.000 de spectatori

Ediţia 2018 a Cursurilor de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite la Brăila între 30 iulie şi 5 august de soprana Mariana Nicolesco, în cadrul Festivalului și Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée, așezate sub Înaltul Patronaj Unesco, reunind un număr record de aproape 100 de tinere talente din mai multe ţări, are dubla semnificaţie de-a celebra Centenarul Marii Uniri şi totodată cei 650 de ani de atestare documentară a Brăilei. Şi o a treia: comemorarea unuia dintre geniile creaţiei muzicale, Gioachino Rossini, la 150 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.

Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării, din seara zilei de sâmbătă 4 august, va uni în cânt 10-15.000 de spectatori cu participanţii la Cursurile de Măiestrie Artistică, ce vor intona, acompaniaţi de Corul Filarmonicii George Enescu şi de Orchestra Festivalului Darclée, sub bagheta maestrului Marco Balderi, melodii celebre ale compozitorilor români inspiraţi de comoara tradiţiilor naţionale: Hora de Gheorghe Dima, Dans ţărănesc de Constantin Dimitrescu, Hora Staccato de Grigoraş Dinicu, Hora Unirii de Alexandru Flechtenmacher, culminând cu Pe-al nostru steag e scris Unire de Ciprian Porumbescu şi cu Rapsodia Română Nr. 2 de George Enescu.

Odată cu ariile încântătoare ale muzicii lui Rossini din Il Barbiere di Siviglia, La Cenerentola sau L’Italiana in Algeri, vor fi interpretate pagini celebre din Carmen de Georges Bizet, din Faust de Charles Gounod, aducând astfel un Omagiu, la 200 de ani de la naştere, ilustrului compozitor care i-a deschis Haricleei Darclée porţile marii cariere lirice, ori fermecătoare pagini de musical din My Fair Lady de Frederick Loewe sau din Fiddler on the roof de Jerry Bock. Fără a uita minunata muzică a lui Giuseppe Verdi din Il Trovatore, Nabucco şi Aida, pentru a încheia ca întotdeauna, în glorie, cu Brindisi din La Traviata.

Înaintea acestui Concert Extraordinar, zecile de artişti români şi din alte orizonturi ale lumii veniţi să preia marile tradiţii ale artei cântului, vor da măsura propriilor posibilităţi şi, sub îndrumarea Marianei Nicolesco, vor face progrese ce le deschid căile spre adevăratele performanţe, reuniţi în teatrul însuşi în care legendara Hariclea Darclée debuta la 1881.

Acolo va avea loc vineri 3 august şi conferinţa susţinută de Stephan Poen, Medic foniatru, Doctor în Muzicologie, pe tema Bucuria perpetuării tradiţiilor, şi tot acolo, duminică 5 august se va desfăşura Gala Master Class, cu participarea tuturor tinerilor artişti.

Organizatori: Fundaţia Darclée, Fundaţia Internaţională Ateneul Român, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Local Municipal, Consiliul Judeţean Brăila, Prefectura Brăila, Casa de Cultură Brăila, Teatrul Municipal Brăila, CJCPCT Brăila.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Rusinea nationala numita TVR nici pana azi n-a facut nimic pentru sarbatorirea Cantenarului. Pana si farmaciile au bagat cate ceva in reclamele lor, dar nu si escrocii antiromani de la TVR. Apropo, TVR = inca o sleahta de golani securisti care ne baga mana in buzunar dupa niste bani care ar ajunge mai bine la spitale sau in infrastructura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.