Cerbul de Aur 2018 la start

Doar  o zi ne mai desparte de startul ediției aniversare Cerbul de Aur 2018. Ultimele detalii au fost deja stabilite, artiștii sunt pregătiți….

Cerbul de Aur 2018 la start

Doar  o zi ne mai desparte de startul ediției aniversare Cerbul de Aur 2018. Ultimele detalii au fost deja stabilite, artiștii sunt pregătiți….

Doar  o zi ne mai desparte de startul ediției aniversare Cerbul de Aur 2018. Ultimele detalii au fost deja stabilite, artiștii sunt pregătiți, publicul este așteptat, să înceapă show-ul!

„Cerbul de Aur este un brand deosebit de important pentru TVR, pentru România și pentru Brașov. Este un eveniment complex, care presupune un efort colectiv uriaș. Mulțumesc autorităților locale, Primăriei, Consiliului Județean pentru acest parteneriat care se desfășoară în condiții foarte bune, dar și locuitorilor Brașovului pentru că sunt alături de noi la acest eveniment”, a declarat Smaranda Vornicu, Directorul Festivalului.

„Suntem cu toții alături în acest proiect și doresc să le mulțumesc tuturor pentru implicare. Sunt optimist că vom avea o ediție memorabilă, așa cum se cuvine momentului aniversar pe care îl marcăm. Brașovul și brașovenii merită acest Festival!”, a declarat George Scripcaru, Primarul Municipiului Brașov.

„Pentru Brașov, Festivalul Cerbul de Aur este cel mai important eveniment organizat în anul aniversării Centenarului. Mă bucur că echipa TVR a filmat postcard-urile concurenților în județul Brașov, promovând obiectivele turistice care sunt prezentate și în aplicația Brașov Tourism, recent lansată de Consiliul Județean”, a declarat Adrian Veștea, Președintele Consiliului Județean Brașov.

În cadrul evenimentului, Smaranda Vornicu a prezentat o serie de informații legate de accesul în arenă și alte detalii legate de organizarea Festivalului.

Astfel, pe tot parcursul Festivalului, publicul poate intra în arenă de la ora 18.45, porțile urmând a se închide la ora 20.20, întrucât este un eveniment televizat. Pentru accesul în Piața Sfatului sunt amenajate 14 porți și 4 puncte de acces A, B, C și D – trei în Strada Mureșenilor și unul în Strada Albert Hirscher. Astfel, pentru spectatorii care au bilete pe rândurile de la 1 la 25, recomandarea organizatorilor este de a folosi intrarea din Strada Mureșenilor cea mai apropiată de scenă, iar cei care au bilete cu locuri plasate începând de la rândul 26 au la dispoziție celelalte trei intrări. Accesul la locurile din tribună se face pe scările care se află în spatele tribunei.

Abonamentele trebuie păstrate pe toată perioada Festivalului, accesul se va face zilnic, pe baza acestui document. Spectatorii care ies din arenă vor primi o brățară care va avea culori diferite în fiecare zi.

Spectatorii trebuie să aibă în vedere și regulile valabile la Festivaluri de amploare, o serie de obiectele fiind interzise în arenă. Întregul Regulament va putea fi consultat pe site-ul Festivalului ceruldeaur.ro și la arenă, afișat în locuri vizibile.

Obiectele interzise care vor trebui lăsate la intrare, precum și cele pierdute în arenă, vor fi gestionate împreună cu autoritățile locale.

Parcările pentru public recomandate de autorități sunt cele din Strada Pieței – lângă Spitalul Regina Maria, Parcarea Bibliotecii Județene – Strada Livada Poștei, Parcarea Centrul Civic și Parcarea Gara Brașov. Plata parcării nu intră în prețul biletului.

Desfăşurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în Anul Centenarului României şi Semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente.

La jumătate de veac de la prima ediţie a Cerbului de Aur, pe scena Festivalului vor susţine recitaluri James Blunt, Amy Macdonald, Andra, Delia, Horia Brenciu & HB Orchestra, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton și vedeta Galei, Nicole Scherzinger.

Secţiunea concurs a Festivalului, va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

Festivalul Cerbul de Aur va fi transmis în direct şi în exclusivitate de TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova și TVR HD.

 Poveştile nescrise şi nespuse ale Cerbului de Aur, în Expoziţia  Aniversară                                                                        

La jumătate de secol de la prima ediţie a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, Televiziunea Română organizează Expoziţia Aniversară Cerbul de Aur 50 de ani, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Consiliul Judeţean Braşov. Vernisajul va avea loc în avanpremiera ediţiei aniversare, pe 28 august, la ora 13.00, la Muzeul Judeţean de Istorie – Casa Sfatului.

Cu o istorie zbuciumată, marcată de mai multe perioade de pauză, în pericol de a deveni doar o altă filă a istoriei, Festivalul Cerbul de Aur şi ale sale poveşti nescrise şi nespuse – încă – revine în Piaţa Sfatului, în perioada 29 august – 2 septembrie.

Amplasată în faţa, dar şi în interiorul muzeului, expoziţia nu este o simplă retrospectivă a evenimentului muzical care a marcat România – primul şi cel mai important festival de gen din ţara noastră -, ci şi un spaţiu interactiv. Astfel, în Camera Multimedia, vizitatorii au la dispoziţie aplicaţii cu care pot rezolva puzzle-uri şi quizz sau îşi pot alege playlist-ul cu artiştii care au participat la Cerb din 1968 până acum.

Celelalte spaţii expoziţonale – Tunelul Timpului, Cinemateca Amintirilor sau Retrospectiva foto „Cerbul de aur” 1968 – 2009 – dezvăluie istoria celor 17 ediţii prin imagini video, fotografii de arhivă şi numeroase obiecte de colecţie: documente, aparatură TV etc.

Bobby Solo, Cliff Richard, Gigliola Cinquetti, Ricky Martin, Amalia Rodrigues, Connie Francis, Massiel, Patricia Kaas, Toto Cutugno, Boy George, Belinda Carlisle, Diana Ross, Tiziano Ferro, Pink, Natalie Imbruglia, Monica Anghel, Proconsul, Paula Seling, Luminita Dobrescu, Razvan Krivach sunt câţiva dintre artiştii cu care ne reîntâlnim la Expoziţia Aniversară Cerbul de Aur 50 de ani, care va putea fi vizitată până la finalul anului.

2018, la 50 de ani de la primul spectacol marca Cerbul de Aur, ne aduce o ediţia aniversară cu prezentatori şi artişti celebri, nume importante ale scenei internaţionale. Astfel, starul italian Gabriel Garko, special guest star al Cerbului de Aur și Iulia Vântur vor fi pe scenă în serile de concurs şi la Gala Festivalului, iar prima seară va fi prezentată de Aurelian Temişan şi Ilinca Avram.

În perioada 29 august-2 septembrie, pe scena Festivalului din Piaţa Sfatului vor urca 18 concurenţi din 15 ţări şi mari arişti care vor susţine recitaluri: Nicole Scherzinger, James Blunt, Amy Macdonald, Andra, Delia, Horia Brenciu & HB Orchestra, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton.

În anul Centenarului, ediţia aniversară a Festivalului va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului şi un spectacol prezentat de Iuliana Tudor – România Centenar, ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Festivalul Cerbul de Aur va fi transmis în direct şi în exclusivitate de TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova și TVR HD, în perioada 29 august – 2 septembrie, de la ora 20.30.

Accesul publicului la evenimentul din Piața Sfatului se face începând cu ora 18.45, în fiecare seară de spectacol.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Brașov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, Cerbul de Aur este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.