Ceremonii de decorare a unor personalități la Palatul Regal

Ambasadorul Gabriela Dancău, cantautorul Nicu Alifantis, generalul (r) Corneliu Postu, fost director al Statului Major al Apărării, se numără printre

De B C
Ceremonii de decorare a unor personalități la Palatul Regal

Ambasadorul Gabriela Dancău, cantautorul Nicu Alifantis, generalul (r) Corneliu Postu, fost director al Statului Major al Apărării, se numără printre

Ambasadorul Gabriela Dancău, cantautorul Nicu Alifantis, generalul (r) Corneliu Postu, fost director al Statului Major al Apărării, se numără printre personalităţile decorate, luni seară, în cadrul unor ceremonii de conferire a unor patronaje regale şi de decorare, care au avut loc în Sala Tronului de la Palatul Regal.

Alteţa Sa Regală Principele Radu a acordat, în numele Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, burse şi medalii regale unor studenţi, personalităţi şi instituţii, iar Majestatea Sa Margareta a conferit o serie de ordine şi decoraţii regale unor personalităţi şi instituţii din România şi străinătate.

Au fost astfel conferite:

* Medalia Custodele Coroanei Române

– Răzvan Apetrei
– Dr. Alexandra Stähli – Universitatea din Berna

* Cavaler Coroana României

– General (r) Corneliu Postu, fost director al Statului Major al Apărării
– Ambasador Gabriela Dancău
– Nicu Alifantis

* Crucea Casei Regale

– Muzica Reprezentativă a MApN
– Brigada 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’

* Medalia Regală pentru Loialitate

– Patrick Luca, Asociaţia Voluntarilor Invictus
– Nicolae Dobre, Federaţia Română de Oină
– Alexandru Machedon, preşedinte SarNet Chişinău
– Noel Negrea, ANRM Mehedinţi
– Batalionul 33 Vânători de Munte Posada

Totodată, Federaţia Română de Şah a primit înaltul patronaj al ASR Principele Radu.

Au fost acordate şi Burse Regale:

* Universitatea Tehnică a Moldovei

– Bursa Regelui Mihai I – anul V: Efim Ardovan, student în anul VI la Medicină Veterinară;
– Bursa Regina Ana – anul V: Gheorghe Pîrgaru, student în anul III la Agronomie

* Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti

– Bursa Regele Mihai I – anul V: David Bucur, anul III Facultatea de Horticultură, specializarea Horticultură
– Bursa Regina Ana – anul V: Vitalina Sandu, anul III Facultatea de Horticultură, specializarea Peisagistică

* Universitatea de stat din Moldova

– Bursa Regina Maria – anul IV: Irina Petcu, studenta Facultăţii de Biologie şi Geoştiinţe
– Bursa Regele Ferdinand – anul IV: Alexandru Mihalachi, student la Facultatea de Ştiinţe Economice

* ASE Bucureşti

– Bursa Regina Elisabeta – anul VII: Anna Maria Petrache, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale
– Bursa Regele Carol I – anul VII: Mihai Alexandru Niţu, Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Lipitorile astea,”casa regala”,nu produc nimic,sug munca oamenilor si se lafaie in lux si opulenta.Romania conform constitutiei este republica,de unde mama lu’ al cu coarne avem noi ”casa regala”?Cine-i tine pe astia in brate si la ordinul cui?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.