Cererea privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului PSD, Dan Șova, a fost transmisă, vineri, Senatului.
Biroul permanent al Senatului va analiza cererea în ședința de luni, urmând să o transmită Comisiei juridice pentru formularea unui raport.
De asemenea, senatorul Dan Șova va fi invitat la Comisia juridică pentru a-și studia dosarul și pentru a-și exprima punctul de vedere.
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
În dosar a fost reținut Mihai Bălan, director general al CET Govora, pentru abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale), urmând a fi prezentat la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.