”Cernigov este în cenuşă”

”Oraşul este în cenuşă”, a spus Atroşenko, precizând că autorităţile locale se străduiesc să scoată răniţii grav pentru a putea fi operaţi

De (A.T.)
”Cernigov este în cenuşă”

”Oraşul este în cenuşă”, a spus Atroşenko, precizând că autorităţile locale se străduiesc să scoată răniţii grav pentru a putea fi operaţi

Oraşul Cernigov, la aproximativ 120 km nord-est de Kiev, este înconjurat de forţele ruse şi este practic imposibil să se evacueze masiv civilii şi răniţii, a avertizat sâmbătă primarul oraşului, Vladislav Atroşenko, relatează AFP.

Potrivit primarului, care s-a adresat online pe Centrul Media din Ucraina, un pod care ducea spre Kiev a fost distrus de forţele ruse, în timp ce un alt pod pietonal, aflat sub foc constant, s-ar putea prăbuşi, împiedicând înfiinţarea de coridoare umanitare pentru evacuarea civililor.

”Oraşul este în cenuşă”, a spus Atroşenko, precizând că autorităţile locale se străduiesc să scoată răniţii grav pentru a putea fi operaţi.

Potrivit primarului, este vorba de 44 de persoane, militari şi civili, între care trei copii. El a mai spus că peste 200 de civili au fost ucişi şi că în oraş mai sunt aproximativ 120.000 de locuitori, faţă de peste 280.000 înainte de invazia rusă a Ucrainei, la 24 februarie.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Amerlocii au făcut mult bine lumii!
    Îmi amintesc cu plăcere cum au ras dă pă fața Pămîntului 170 dă petrecăreți nesimțiți afghani dă la o nuntă locală, bărbați (potențial terorijdi, șî cultivatori dă MMAci toxici păntru BeLeMeaua cinstită dîn Atlanta), fomei (potențial terorizde cu burkă) șî copchii (potențial viitori terorijdi șî cultivatori dă MMAci toxici păntru BeLeMeaua cinstită dîn Atlanta)…
    Boambili cu depleted plutonium amerloce făcură mult bine țîvilizatîiei!

  2. „44 de persoane, militari şi civili”?
    …adeca 43 de meletari (mai precis, nazi$$tii ot „Azov” Battalion) și un țivill despre care nu știm ce muika dreaqu’ căuta p’întră ei, probabil le du$e$e tainu’ în $$, de la $oroș….[Rumburak]

  3. Intreb si eu ca „Toma necredinciosul”: si daca acestui primar (ca si multor altora) le convine mai mult situatia ca civilii sa fie nevoiti sa ramana in orase ca scut uman? Pentru ca este greu de crezut ca armata inamica nu le-ar crea conditiile necesare celor ce vor sa se refugieze.

  4. Nicio alta tara nu vrea sa se bata cu Rusia dar o parte din ucraineni si mai ales guvernul vrea! Sa presupunem ca nu au crezut ca Rusia o sa atace dar daca vezi ca intra cu trupe de de sa nu accepti imediat conditiile ca sa salvezi tara si oamenii ? In fond conditiile erau neutralitate, recunoasterea Crimeii si a celor doua Rep. Separatiste care erau deja pierdute. Asa Ucraina pierde cel putin o treime din teritoriu, accesul la Marea Neagra si distrugere masiva. Exista o realitate cruda si anume ca nu poti castiga impotriva Rusiei. Poti sa rezisti o vreme dar distrugerile si victimile sunt prea mari.

  5. Tov Soigu a facut infractu’ cardiac dupa ce tov Putina a sters cu el pe jos, prin biroul tzarilor de la Kremlin.
    Adjunctul ministrului de interne a scapat presei aceasta informatie, spunand ca tov Putina a fost foarte nemultumit de pregatirea si desfasurarea razboiului, a lipsei de antrenament a trupelor si a ineficientei aviatiei si blindatelor.
    Adica_cam de tot.
    *Cica si d-l Putina a facut o criza groaznica de nervi si ca se plimba chiaun prin Kremlin plangandu-se ca impartul Augustus: ,,Soaige, Soaige redi mei batalionem”.

  6. Eu cred ca Putin si-a propus ca obiective ale acestrui razboi irational, masacrarea si alungarea ucrainienilor din Ucraina ptr a-i inlocui ulterior cu rusi spalati pe creier din Rusia, care sa-l urmeze docil in orice aiureala pe care si-o va propune. Recte: atacarea statelor din Europa de Est pe care sa le aduca in starea de dependenta si dominare la fel ca pe vremea fostei URSS.
    Cu Ucraina care cocheta cu UE si NATO nu si-ar fi putut indeplini niciodata acest vis demential. De aceea el vrea sa distruga pur si simplu Ucraina ca stat si pe ucrainieni ca popor.

  7. Rusii sant mici copii pe langa ce au facut amerlocii satanisti cel putin in ultimii 70 de ani : milioane de victime pe toate continentele, orase rase de pe fata pamantului, milioane de victime civile sub forma parsiva de victime colaterale…Irak, Afganistan, Vietnam, Somalia, Libia, Siria, Serbia…
    Ce credeti inseamna pe dvs, bombardarea Serbiei timp de 3 luni cu bombe radioactive, cu mii si mii de morti, civili, „pagube colaterale”, cu bombe lansate in noaptea de Pasti pe care scria „Paste fericit” ???
    Pai cat de diabolic sa fii, cat de plin de ura satanica sa fii sa faci asa ceva???
    Fapte de care rusii sant mici copii…asa cum se si vede ca nazistii ucrainieni mercenari sorosisti din toate tarile folosesc populatia civila drept scuturi umane cum multi refugiati au declarat…trag in spitale si scoli si dau vina pe rusi…nu dau voie refugiatilor sa plece tocmai pentru ai folosi drept scuturi…depoziteaza armament in scoli spitale si mall-uri…ocupa blocuri de locuinte fortand civilii sa ramana la etajele din mijloc iar ei trag de la etajele superioare si cele inferioare…asta fac nazistii evrei drogati sorosisti care au acaparat puterea la Kiev in 2014 prin violenta si multe miliarde de dolari pompati de amerlocii satanisti dupa cum insasi chiar evreica Nuland a declarat, care impartea pachete cu alimente euromaidanezilor in 2014 in piata la Kiev…
    Asta e adevarul…care nu -l veti afla de la tembeleviziunile propagandei sioniste care au pus monopol pe toata massmedia pentru a minti si manipula toata lumea…

  8. Atata timp cit Jelenski nu isi da seama ca acest razboi este pierdut si sacrifica populatia si orasele doar ca sa isi faca ambitia si sa nu accepte propunerile lui Putin,nu se va schimba nimic.Poate daca NATO nu livra ajutoare militare Ukrainei ,nu se ajungea pana in acest punct si Jelenski capitula mai repede salvind pe oameni de la moarte si la fel localitatile si orasele.

  9. Primarul din Cernigov se tot agită de citeva zile cu declarații de presă, cred că încearcă să convingă că orașul ar trebui să se predea, ca să nu treacă prin ce a trecut Mariupol. Să vedem dacă reușește, din partea mea ii doresc să reușească și să nu-l împuște ucrainenii.

  10. Zombie Joe TaliBiden se afla la fata locului pentru a Evalua „performantele” Scamatorului Zelenskyy.
    Se pare ca Mosneagului Senil Biden – Joe Biden – i-au fost SubEstimate Abilitatile de a Incurca Lucrurile.
    Se poate intr-adevar si mai Rau…atunci cind oferi Grenade Defensive pentru Joaca Copiilor si Stinger sau Javelin Scamatorilor Nazisti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.