Cerşetorii români înspăimântă Scandinavia

Cerşetorii români din Trondheim câştigă circa 25 de euro pe zi şi vorbesc despre oraşul norvegian de parcă le-ar aparţine. În capitala Finlandei există cel puţin 200 de români care cerşesc, iar guvernul va cere parlamentului să interzică această practică.

România a ajuns în paginile ziarelor norvegiene nu ca urmare a protestelor de la Bucureşti, ci din cauza luptelor pentru teritoriu pe care le poartă bandelel de cerşetori români în oraşul Trondheim. Iată cum prezintă publicaţia „The Foreigner” argumentele unui cerşetor din România, care câştigă 200 de coroane norvegiene pe zi (25 de euro): „Trondheim nu aparţine doar familiei care se află aici de mai mult timp. Noi vrem să stăm aici până facem suficienţi bani pentru a pleca acasă şi apoi să ne întoarcem”.

Cerşetorii îşi dispută intersecţiile din zona centrală a oraşului, iar rivalitatea face victime. „Este război. Patru bărbaţi şi o femeie au venit la mine cu o umbrelă. Doreau locul acesta pentru ei şi au început să mă lovească pentru că am refuzat să mă mut”, spune o femeie de 29 de ani care cântă la acordeon în oraşul norvegian. Poliţiştii norvegieni consideră că situaţia este inacceptabilă. „Au fost indicaţi mai mulţi suspecţi. Credem că sunt înarmaţi cu bâte de baseball şi cuţite”, spune inspectorul Alf Rune.

Cel puţin la fel de îngrijorătoare este înmulţirea cerşetorilor români în Helsinki, capitala Finlandei. Cel puţin 200 de cerşetori au fost identificaţi în oraşul de sub 600.000 de locuitori, iar numărul lor va creşte în timpul verii. Deoarece poliţia are dovezi că acest fenomen implică şi trafic de fiinţe umane, Ministerul de Interne va propune parlamentului o lege care să incrimineze mai mult infracţiunea, pentru ca Finlanda să nu mai fie o ţară atrăgătoare. „Cerşetoria este interzisă de actuala legislaţie, care însă nu ne permite să intervenim dacă fenomenul devine supărător”, explică ministrul de Interne, Anne Holmlund. Ofiţerii de poliţie cer ca cerşetoria să poată fi amendată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.