Cezar Preda: Traian Băsescu nu va fi premier

Deputatul Cezar Preda a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă la Buzău, că scenariul „Traian Băsescu-premier e o marotă a PSD”, iar în momentul în care noul PNL va forma o majoritate în Parlament, „Cătălin Predoiu va fi în fruntea Guvernului”.

„Au lansat un scenariu odios, nesimțit, că Iohannis îl va pune premier pe Traian Băsescu. Și Traian Băsescu și Victor Ponta au intrat în cartea de istorie. În momentul în care vom avea majoritatea, Cătăin Predoiu va fi prim-ministru”, a afirmat deputatul, citat de Agerpres.

Acesta a mai susținut că dacă Traian Băsescu va reveni în politică în PMP va trebui să o ia de la capăt cu acest partid. „Înțeleg de la Traian Băsescu că dacă va reintra în politică va merge la PMP și îl va curăța acest partiduleț de toți corupții și de toți oamenii care au imaginea pătată, dar trebuie să o ia de la capăt, căci nu va mai rămâne nimic”, a spus Preda.

Preda a mai apreciat că Victor Ponta ar trebuie să plece din postul de prim-ministru pentru modul defectuos în care s-au desfășurat alegerile în străinătate. „PSD are majoritate, să-și pună alt premier. Dar Victor Ponta trebuie să plece, căci a jignit zeci de mii de români, a jignit românii care au luat bătaie și au fost tăvăliți pe jos pentru simplul fapt că doreau să voteze”, a mai afirmat Cezar Preda.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.