Directorul CFR Călători, Traian Preoteasa, a transmis către Guvern și către mai multe instituții o scrisoare prin care arată că nu se mai poate garanta siguranța pe calea ferată, din cauza lipsei fondurilor. Preoteasa, care are venituri de peste 11.000 de euro pe lună, susține că CFR Călători ar putea opri total circulația trenurilor, informează Clubferoviar.
”Vă atragem atentiția că CFR Călători se află în situația de a intra în incapacitate de plată, cu implicații grave în desfășurarea în condiții de siguranță pe calea ferată și asigurarea serviciului de transport public conform Contractului de Servicii Publice, prin oprirea traficului și vă rugăm a ne sprijini depășirea situației actuale”, se arată în adresa transmisă de directorul CFR către autorități.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Maimuțoii puşi vătafi peste sclavii de pe plantația din colonie sunt atât de dobitoci, încât nu îi duce capul după 35 de ani de delapidare a CFR să vândă unei companii străine serioase. DA, RRUMÂNISTANEZII NU POT CONDUCE O REȚEA DE CĂI FERATE PENTRU CĂ SUNT PREA CORUPȚI, ÎNAPOIAȚI ŞI JEGOŞI! DACĂ NU SUNTEȚI CAPABILI, LĂSAȚI-I PE ALȚII CARE POT!