CFR Călători va opri activitatea agenţiilor de voiaj CFR din Drobeta-Turnu Severin, Deva, Petroşani, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Mureş, Galaţi, Buzău, Brăila, Focşani şi Constanţa, înfiinţând în schimb birouri de voiaj, aflate în incinta staţiilor de cale ferată din oraşele respective.
Agenţiile din Alexandria, Bistriţa şi Zalău vor fi însă închise definitiv. „CFR Călători îşi propune ca prin aceste modificări activitatea desfăşurată în cadrul birourilor Voiaj să aducă mai aproape de pasageri informaţia de care au nevoie şi cele mai prompte variante de călătorie în ţară şi în străinătate, deoarece o gară reprezintă poarta de intrare spre destinaţia dorită”, se arată într-un comunicat al companiei.
Agenţiile de voiaj care vor fi menţinute în actualele locaţii sunt Bucureşti nr. 1, Berceni, Titan, Craiova, Târgu Jiu, Piteşti, Caracal, Timişoara, Caransebeş, Reşiţa, Arad, Hunedoara, Cluj, Oradea,Sfântu Gheorghe, Sibiu, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Piatra Neamţ, Suceava şi Bacău.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.