Conducerea grupării CFR Cluj consideră clubul Universitatea Cluj vinovat de incidentele petrecut la meciul direct de marţi seara şi solicită câştigarea meciului cu scorul de 3-0 la masa verde.
„Considerăm clubul Universitatea total vinovat de incidentele petrecute la această partidă dovedindu-se prin imaginile TV că aceştia au avut grave deficienţe în ceea ce priveşte organizarea partidei respective din punct de vedere al securităţii”, se precizează într-un comunicat al CFR Cluj postat pe site-ul oficial.
Oficialii grupării ardelene susţin că membrii Comisiei de Disciplină a LPF trebuie să aplice prevederile regulamentare şi să acorde victoria la masa verde a echipei conduse de Ioan Andone.
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal va judeca incidentele de la partida Universitatea Cluj – CFR Cluj în şedinţa programată, vineri, la ora 11.00.