CFR închide 1.000 kilometri de linii şi va concedia 1.500 de salariaţi

CFR SA, compania care administrează infrastructura feroviară, va închide până la sfârşitul anului circa 1.000 de kilometri de cale ferată, peste 1.500 de salariaţi urmând să-şi piardă posturile, potrivit programului de restructurare a companiei, obţinut de Agerpres.

Din cei 1.500 de salariaţi care vor fi disponibilizaţi, 812 îşi vor pierde posturile prin măsuri de reorganizare şi 688 prin închiderea a 40 de secţii de circulaţie aparţinând infrastructurii financiare neinteroperabile, secundare.

Prin reducerile de personal, chletuielile cu munca vie vor scădea cu 10 la sută, se arată în planul CFR SA. În total, măsurile de restructurare vor diminua cheltuielile CFR SA cu peste 333,14 milioane lei, iar arieratele se vor reduce cu 12 procente în 2011.

Compania vizează, de asemenea, reorganizarea administrativă a reţelei feroviare în 4 regionale, cu opt structuri teritoriale de exploatare, întreţinere şi reparaţii.

În 2010, CFR SA a încheiat anul cu pierderi preliminate de 1,04 milioane lei, iar arieratele ajungeau la 5,21 miliarde lei, din care 1,82 miliarde la bugetul de stat, 750 milioane lei la bugetul asigurărilor sociale.

În total, planurile de restructurare la companiile de cale ferată vizează restructurarea a circa 6.000 de angajaţi în acest an de la toate companiile CFR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.