CHILDFREE ROMÂNIA: Fotografia unei societăți în schimbare. Cu sau fără copii?

Cristiana Andrei, nutriționist și practician în medicină funcțională, a spus acest adevăr public fără tremur în voce. Fără revoltă. Fără să ceară voie. A scris o postare simplă: nu a vrut niciodată copii. Nu i-a lipsit nimic. A fost doar o alegere despre care a vorbit pentru Cotidianul.ro.

După declarație, furtuna

Decizia asumată de a nu avea copii și făcută publică a fost urmată de comentarii care au venit în valuri. Unele au fost calde, ca o mână întinsă. Altele au fost tăioase, ca o palmă. Și toate, fără excepție, spun ceva despre România de azi. Au comentat mame, tați, femei fără copii, bărbați care nu au vrut niciodată să fie tați, oameni care regretă, oameni care se simt eliberați, oameni care se simt atacați. Un amestec de sinceritate, furie, empatie și oboseală. O radiografie a unei societăți care nu mai trăiește „după cum se face”, ci după cum simte.

O Românie împărțită în nuanțe, nu în tabere

Unii comentatori au spus direct că nu vor copii și sunt perfect împăcați cu asta. Fără justificări, fără explicații. Doar o alegere. Mame cu unul, doi sau trei copii, au scris că înțeleg perfect decizia și că nu toate femeile sunt făcute pentru maternitate. Au vorbit despre presiune, despre frică, despre responsabilitate, despre cât de greu e să crești un copil într-o lume care nu mai seamănă cu cea de acum 30 de ani.

„Și eu, dar n-am avut curaj să o zic până acum”, a scris o femeie de 32 de ani. „Mi-aș fi dorit să am curajul tău la 20 de ani. Acum am doi copii și sunt epuizată”, a mărturisit o mamă. „Nu e egoism. E sinceritate. Și sinceritatea ar trebui să fie normală”, a spus un bărbat care nu a vrut niciodată să fie tată. „Eu am făcut copil pentru că așa se face. Și nu m-am simțit mamă niciodată”, a scris cineva cu o durere pe care nu o vezi des în spațiul public.

„Nu înțeleg cum poți să nu vrei copii. E împotriva firii”, a comentat altcineva, cu un ton apăsat, moralizator. „E alegerea ta, dar să știi că viața se învață trăind”, a adăugat o altă voce, defensivă. „Eu nu vreau copii și sunt fericită. De ce trebuie să mă justific?”, a întrebat o tânără. „Mi se pare o fugă de responsabilitate”, a scris un bărbat. „Nu e fugă. E libertate”, i-a răspuns altcineva.

Libertatea de a alege

Cristiana privește tot acest tumult cu o sinceritate care dezarmează. Și care e normală. Sau ar trebui să fie.

„Nu am avut niciodată dorința de a avea copii”, spune ea. „Nu a existat o traumă, o suferință sau un moment de eliberare. Pur și simplu aceasta este alegerea mea. Prima oară am gândit asta în liceu. De atunci și până în prezent (acum am 39 de ani), în fiecare an, cu fiecare vârstă și experiență, doar mi s-a confirmat că acel stil de viață nu s-ar potrivi cu ce îmi doresc de la viață”.

Un copil înseamnă o responsabilitate enormă

Și în timp ce unii au simțit nevoia să o contrazică, să o judece, să o „corecteze”, alții au simțit că, pentru prima dată, cineva le pune vocea în cuvinte.

„Nu mă ating comentariile”, spune ea. „Nu le iau personal. Nu am văzut în comentarii persoane care să spună că regretă faptul că nu au avut copii. Și asta îmi confirmă că, pentru unii, aceasta chiar este cea mai bună alegere. Un copil înseamnă o responsabilitate enormă, timp de cel puțin 18-20 de ani. Nu aș fi îndrăznit să aduc un copil pe lume decât dacă aș fi fost absolut sigură că voi fi un părinte de nota 10 și că îi pot oferi timpul, energia și iubirea de care are nevoie. Sunt un om responsabil, iar copiii nu se fac în joacă”.

În mijlocul reacțiilor, apare și un adevăr crud: sunt oameni care au făcut copii pentru că „așa trebuie”. Pentru că „la bătrânețe cineva trebuie să aducă o cană cu apă”. Pentru că „ce o să zică lumea”. Confesiuni care dor și care arată cât de mult se poate rupe un om între ce vrea și ce i se cere.

Cristiana nu judecă mai ales că „sunt locuri în lume unde femeile nu au dreptul de a alege dacă vor sau nu să aducă pe lume un copil. Sunt obligate – din diverse motive. Eu sunt recunoscătoare că trăiesc într-o țară liberă și într-o perioadă în care pot face această alegere fără ca cineva să decidă în locul meu.”

Ar fi fost nedrept pentru amândoi

Și mai e ceva: nu e singură în alegerea ei. „Și soțul meu gândește exact la fel”, spune ea. „Nu l-am convins. Nu am sperat că se va răzgândi. Nu aș fi început o relație cu un bărbat care își dorește copii. Ar fi fost nedrept pentru amândoi.”

În acest dialog cu România, Cristiana nu ridică ziduri. Ridică oglinzi.

„Nu mă simt în măsură să emit păreri despre România”, spune ea. „Cred că un psiholog sau un sociolog ar putea trage concluzii mai pertinente. Eu cred doar că educația și respectul față de alegerile celorlalți au un rol important.”

Din perspectivă psihologică, poate că unul dintre cele mai sănătoase lucruri pe care le putem face este să învățăm să ținem, în același spațiu, perspective diferite fără să simțim nevoia ca una dintre ele să o anuleze pe cealaltă.

Psiholog: Este vorba despre o maturitate psihică și emoțională

Psihologul Paula Chirilă consideră un semn de maturitate psihică și emoțională capacitatea de a face loc acestor realități diferite.

„Pot să îmi iubesc profund copilul și viața mea de părinte și, în același timp, să înțeleg sincer un om care spune «Eu nu îmi doresc asta! ». Pot să consider parentalitatea una dintre cele mai importante experiențe ale vieții mele fără să o transform într-un adevăr universal despre cum ar trebui să arate o viață împlinită. La fel cum cineva poate alege o viață fără copii fără ca alegerea lui să fie o critică la adresa celor care au ales să devină părinți”, afirmă psihologul consultat de Cotidianul.ro.

Paula Chirilă mai crede că este și un exercițiu de empatie. Este interesant ca oamenii să poate intra, pentru câteva momente, în logica vieții celorlalți fără să fie nevoie să o transforme în logica vieții lor. Viața psihică matură are mult mai mult „și/și” decât „ori/ori”.

„Avem enorm de mult de învățat în acest spațiu. Uneori, perspectiva celuilalt ne irită tocmai pentru că atinge ceva important în noi. Alteori ne lărgește lumea. Ne pune întrebări pe care poate nu ni le-am pus niciodată: Eu ce am ales? Ce am preluat? Ce mi-am dorit? Ce am făcut pentru că „așa se face”? Dacă aș fi știut că există mai multe drumuri, aș fi mers tot pe acesta?” menționează Paula Chirilă.

Un drum lung între „așa se face” și „aș putea face și altfel”

Specialista atrage atenția însă că „nu ajungem cu toții în același moment al vieții la conștiința faptului că avem opțiuni. Trăim în familii diferite, comunități diferite, cu acces diferit la educație, informație, autonomie și resurse. Normele sociale, genul, situația economică, mediul în care creștem și modelele de familie pe care le avem în jur pot face anumite posibilități ușor de imaginat și pe altele aproape invizibile”.

Uneori există un drum lung între „așa se face” și „aș putea face și altfel”, precizează psihologul care spune răspicat: Mi-ar plăcea ca discuția despre a avea sau a nu avea copii să nu devină încă o împărțire în două tabere care încearcă să demonstreze cine a înțeles mai bine viața.

E loc pentru toată lumea la masa

Da! Am putea spune că e loc pentru toată lumea la masa. Pentru femeia care a știut de la 18 ani că nu își dorește copii. Pentru cea care și-a dorit dintotdeauna să fie mamă. Pentru cea care a devenit mamă și a descoperit o iubire pe care nu și-o putea imagina înainte. Pentru cea care își iubește copiii și, în același timp, poate spune cât de greu îi este. Pentru omul care regretă că a devenit părinte și are nevoie de un spațiu în care să poată spune acest lucru fără să fie redus la el. Pentru cel care nu are copii din motive pe care poate nici nu dorește să le explice. Și pentru oamenii care încă nu știu ce vor.

„Parentalitatea este mult prea complicată și prea complexă pentru a fi romantizată, prescrisă sau tratată ca o etapă obligatorie a maturității. Înseamnă iubire și relație, dar și responsabilitate, renunțări, resurse psihice, materiale și relaționale, disponibilitate și o transformare profundă a vieții. Și nu, nu este pentru toată lumea.

Progresul unei societăți nu se vede doar în numărul de opțiuni pe care le oferă, ci și în capacitatea noastră de a suporta faptul că ceilalți pot alege diferit de noi fără ca alegerea lor să ne amenințe propria alegere”.

Fotografia României de azi

Și poate că asta e, de fapt, fotografia României de azi: o țară care învață să respire altfel. O țară care începe să accepte că viața nu are un singur scenariu. O țară în care maternitatea nu mai este o obligație, ci o opțiune. O țară în care femeile nu mai trebuie să răspundă la întrebarea „dar tu când?” ca la un examen.

În 2026, fiecare e liber să facă ce vrea. Iar faptul că putem vorbi despre asta fără să ne ascundem, fără să ne justificăm, fără să ne cerem scuze, este deja normalitate. Nu curaj!