Trump contra presei. Până unde poate merge fără să încalce Constituția?

”Nu-i interziceți. Altfel, într-o zi, ne vor interzice pe noi”, spune corespondentul postului pro-Trump Fox News, după interzicerea CNN, Politico și MS NOW la Casa Albă

Trump contra presei. Până unde poate merge fără să încalce Constituția?

Președintele american Donald Trump / Sursa foto: X/@L_ThinkTank

”Nu-i interziceți. Altfel, într-o zi, ne vor interzice pe noi”, spune corespondentul postului pro-Trump Fox News, după interzicerea CNN, Politico și MS NOW la Casa Albă

CNN, Politico și MS NOW, excluse de la Casa Albă

Pe 19 septembrie, jurnaliștilor de la CNN, Politico și MSNOW li s-a refuzat accesul în incinta reședinței prezidențiale. Cu o zi înainte, președintele Donald Trump a anunțat că va interzice accesul la Casa Albă pentru aceste organizații de presă, acuzându-le că publică „fake news”. „Este ceva în neregulă cu o țară care le permite oamenilor să scrie în mod intenționat articole negative”, a spus el, adăugând: „Bine, dacă vor să le scrie, foarte bine, dar nu sunt obligat să-i las să intre în… în casa poporului”, a spus Donald Trump, pe 18 septembrie.

Decizia de a exclude cele trei instituții media a fost anunțată ulterior într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare președintelui și i-a luat prin surprindere pe unii oficiali ai administrației, inclusiv pe membri ai echipei sale de presă, relatează The New York Times, care citează ”trei persoane familiarizate cu aceste discuții”.

Si The Washington Post citează surse care spun că măsurile luate de Donald Trump vin „într-un moment în care este pe deplin conștient de peisajul politic sumbru cu care se vor confrunta republicanii la alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie”. „Sondajele arată că el este profund nepopular și că majoritatea americanilor dezaprobă modul în care gestionează principalele probleme politice, de la economie la imigrație”.

Trump, criticat chiar de aliați

Chiar și jurnaliști de la publicațiile conservatoare din tabăra MAGA și a președintelui Trump au criticat măsura luată de acesta. ”Sunt de acord cu președintele Statelor Unite că mai multe instituții media care relatează de la Casa Albă sunt părtinitoare și nedrepte. Interzicerea accesului lor la Casa Albă nu este soluția. Deschideți grupul de presă și sala de briefing pentru jurnaliștii conservatori. Provocați-i pe jurnaliștii liberali. Contraziceți-i și învingeți-i în argumente. Nu-i interziceți. Altfel, într-o zi, ne vor interzice pe noi”, a scris pe X corespondentul Fox News, Ari Fleischer pe X.

Juristul conservator Jonathan Turley, un susținător al președintelui, a scris: ”Trump și-a reafirmat intenția de a interzice accesul CNN, Politico și MS NOW la Casa Albă. O astfel de măsură ar reprezenta un atac la adresa principiilor consacrate ale libertății presei. M-am alăturat adesea criticilor privind partizanatul acestor instituții media, însă interzicerea accesului jurnaliștilor de la publicații pe care administrația le dezaprobă creează un precedent și o practică extrem de periculoase”.

Ce spun organizațiile pentru libertatea presei

Numeroase instituții de presă importante și organizații care apără libertatea presei au condamnat demersul președintelui american. „Poporul american trebuie să poată, prin intermediul unei prese libere și independente, să-i tragă la răspundere pe cei aleși, indiferent dacă oficialilor guvernamentali le convine sau nu acest lucru”, a subliniat sâmbătă Asociația corespondenților de la Casa Albă într-un comunicat.

Asociația a denunțat o decizie care „încalcă Primul Amendament” al Constituției SUA, care garantează libertatea presei, și a cerut administrației „să restabilească imediat accesul” jurnaliștilor vizați. „Primul Amendament se aplică în interiorul Casei Albe cu aceeași forță, dacă nu chiar cu o forță mai mare, ca în aproape orice alt loc”, a declarat categoric Seth Stern, de la Freedom of the Press Foundation. „Este casa poporului; este centrul guvernului.”

Washington Post: restricțiile ar putea ajunge în instanță

Decizia de a interzice accesul jurnaliștilor la Casa Albă va fi probabil contestată în instanță, anticipează The Washington Post. Cele trei instituții media au declarat că vor contesta aceste restricții și că vor continua să relateze despre activitatea președintelui. Sâmbătă, jurnaliștii CNN și MS NOW au început să transmită despre acest subiect de pe trotuarul aflat vizavi de reședința prezidențială.

Politico și disputa privind banii USAID

În februarie 2025, Casa Albă a anunțat că va opri plata abonamentelor guvernamentale la Politico, după ce mai mulți jurnaliști au susținut că USAID ar fi subvenționat publicația. Karoline Leavitt a afirmat că guvernul federal a plătit peste 8 milioane de dolari pentru serviciile Politico, însă suma reprezenta abonamente Politico Pro cumpărate de diverse agenții pentru informare profesională. Suma de milioane de dolari reprezenta sumat totală plătită de guvernul federal pentru abonamente la diverse publicații.

„Rechizitoriul” MAGA împotriva CNN

În cazul CNN, ”rechizitoriul” MAGA este mult mai mare, o lungă listă de informatii caracterizate drept știri false: cazul laptopului lui Hunter Biden, dosarul Russiagate, „Trump a cerut execuția lui Liz Cheney”, „MAGA a atacat-o pe Nancy Pelosi”, „COVID provine din laborator”, „Trump le-a spus oamenilor să bea înălbitor”; „Elon Musk – salut nazist”, „Melania – documentar eșec”.

În timpul primului mandat al lui Trump, în 2018, Casa Albă i-a retras acreditarea de presă corespondentului CNN Jim Acosta, reproșându-i că a refuzat să predea microfonul în timpul unei conferințe de presă. Ulterior însă, un judecător federal a obligat Casa Albă să îi restituie acreditarea.

Conflictul cu Associated Press

În 2025, Donald Trump a mai interzis accesul în Biroul Oval jurnaliștilor agenției de presă Associated Press, care a refuzat să adopte denumirea „Golful Americii” pentru Golful Mexic. În octombrie 2025, Pentagonul a introdus noi directive care restricționează accesul presei. Principalele instituții media au refuzat să se conformeze noii politici și au renunțat la acreditările lor de presă.

La jumătatea anului 2025, o curte federală de apel a suspendat parțial ordinul împotriva Associated Press. Instanța i-a permis lui Trump să interzică accesul publicației în Biroul Oval, la bordul Air Force One și în alte spații similare, concluzionând că „aceste spații prezidențiale cu acces restricționat nu constituie spații publice protejate de Primul Amendament, deschise exprimării și dezbaterii private” și că, prin urmare, Casa Albă „păstrează libertatea de a decide, inclusiv pe baza punctului de vedere exprimat, care jurnaliști vor fi admiși”.

Unde este limita constituțională pentru interdicțiile lui Trump

O opinie similara are, in contextul ultimei dispute dintre Trump si presa, si Eugene Volokh, de la Hoover Institution. ”Dacă excluderea se bazează pe o evaluare obiectivă și neutră din punct de vedere al opiniilor, potrivit căreia anumite publicații sunt atât de inexacte din punct de vedere factual încât nu merită să fie incluse, sau pe problema celor 8,2 milioane de dolari cheltuiți în 2024 de guvernul federal pentru abonamente la newsletterele Politico, acest lucru ar putea fi permis. Însă, dacă excluderea se bazează, cel puțin în parte, pe dezaprobarea față de perspectivele sau deciziile editoriale ale CNN, MS NOW și Politico, considerate nedrepte sau nefondate, acest lucru ar fi probabil considerat discriminare pe criteriul punctului de vedere. Asta, din nou, este neconstituțional în cazul principalei săli de briefing a Casei Albe, dar constituțional în cazul Biroului Oval”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.