Autoritățile comuniste de la Beijing au adoptat un plan de schimbare la față a companiilor de stat pentru a le face competitive pe piață. Astfel, costurile vor fi reduse drastic, datoriile plătite iar numirile pe criteria politice vor fi anulate. Întreprinderile de stat din China sunt în mare parte ineficiente.
Conform planului de austeritate, în următorii trei ani, acestea trebuie să reducă nivelurile de management de la nouă câtre sunt acum la maxim patru, iar unl din cinci șefi trebuie să dispară, scrie publicația Der Spiegel. Beijingul urmărește în acest fel să reducă până la finele anului viitor costurile acestor companii cu 13,6 miliarde de euro. Datoriile vor fi reduse, se va introduce un control strict al costurilor și întreprinderile neprofitabile nu vorm mai fi ajutate. Compania de oțel și cărbune din China are o capacitate excedentară și personal prea numerous astfel încât la sfârșitul lui 2017 vor fi disponibilizări evchivalente cu 10% din numărul angajaților. Cei dați afară vor fi ajutați cu scutiri de taxe și cu credite ieftine pentru a deschide afaceri. În ultimele luni, guvernul a anunțat că va renunța la 1,8 milioane de locuri de muncă din industrie.
În plus, multe întreprinderi de stat sunt păstrate în viață în mod artificial și produc pe stoc pentru că nu este nimeni interesat de produsele lor. China deține 112 companii care sunt controlate direct de guvernul de la Beijing. Mai există însă mii de societăți care sunt în subordinea guvernelor regionale și locale. Guvernul central are drept scop creșterea investițiilor private și o creștere economică durabilă. China deține a doua economie după marime din lume, după cea a SUA.