Chinezii devin oficial proprietarii rafinăriei Petromidia

Grupul KMG International (KMGI), proprietarul rafinăriei Petromidia din Năvodăari, anunță că autoritățile române au aprobat tranzacția încheiată la finele anului 2016 între acționarul său unic, compania națională de petrol și gaze din Kazahstan KazMunayGas (KMG), și compania chineză China Energy Company Limited (CEFC).

„Finalizarea tranzacției va permite stabilirea unei baze solide de cooperare între KMG și CEFC, facilitând extinderea ulterioară a companiei KMGI în Europa de Est și de Vest, dar și în alte regiuni ale lumii. Acest joint-venture va beneficia de potențialul resurselor energetice din Kazahstan și de resursele financiare ale Chinei, pentru extinderea activităților în contextul proiectului global “One belt, one road”. Proiectul reprezintă o oportunitate excepțională pentru KMGI din perspectiva extinderii operațiunilor sale în Republica Kazahstan, care, la rândul său, va asigura implementarea programelor guvernamentale pentru atragerea investițiilor. O atenție deosebită va fi acordată proiectelor din România, fiind statul în care Grupului KMGI deține principalele active. În concluzie, trebuie remarcat faptul că acest proiect global va avea efecte multuplicatoarea în economiile țărilor participante – România, Kazahstan, China – precum și un impact social pozitiv”, declară Zhanat Tussupbekov, CEO al KMG International.

Grupul KMGI devine astfel o platformă de dezvoltare a unui parteneriat strategic în sectorul energetic în Europa de Vest și de Est, care va asigura atât o creștere a performanțelor operaționale și financiare ale Grupului, cât și o extindere a activităților și operațiunilor efectuate de către CEFC la nivel internațional. Participarea KMG şi CEFC în noul joint-venture KMGI va fi de 49%, respectiv 51%.

În decembrie 2016 a fost semnat acordul între KMG și CEFC privind vânzarea pachetului de 51% din acțiunile Grupului KMGI, care deține și desfășoară activități de rafinare, comercializare și distribuție țiței și produse petroliere prin rețeaua proprie de benzinării Rompetrol în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, precum și prin intermediul partenerilor săi din regiunea Mării Negre.

Compania CEFC a primit recent acordul din partea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării și confirmarea Consiliului Concurenței pentru finalizarea tranzacției de preluare a pachetului majoritar de acțiuni al KMG International. Aprobările primite din partea autorităților abilitate din România reprezintă o etapă importantă în derularea procedurilor tranzacției, de aceea, după derularea tuturor demersurilor legale necesare, aceasta poate fi încheiată în această toamnă.
Conform acordului dintre KMG și CEFC, compania chineză va efectua investiții în dezvoltarea de noi proiecte în România, Uniunea Europeană și țările adiacente Drumului Mătăsii din China și Europa. În același timp, KMG va continua să livreze țiței către subsidiara sa KMGI în scopul de a susține și de a extinde operațiunile sale de bază în Europa.

În prezent rafinăria Petromdia are o capacitate de 5 milioane de tone pe an, fiind cea mai mare din țară. O eventuală mărire până la 10 milioane de tone va duce Petromidia la mai mult de 50% din cota de pe piața internă de rafinare, în condițiile în care Petrobrazi de la OMV Petrom are o capacitate anuală de 4,2 miloane de tone pe an și Lukoil din Rusia are o capacitate la Petrotel Ploiești de 2,4 milioane de tone pe an.

De asemenea, Rompetrol deține azi peste 1.000 de stații de benzină în cinci țări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.