Mihai Chirica a comentat pe marginea huiduielilor, care, spune primarul Iaşiului, s-au auzit chiar și atunci ”a fost prezentat onorul militar, când s-a intonat Imnul Naţional, în timpul Te Deum-ului şi a rugăciunii „Tatăl Nostru”.
„Arată exact unde este România astăzi”, a punctat el, întrebat despre această situaţie.
Huiduielile din Piaţa Unirii sunt un mesaj pentru cei care au guvernat şi guvernează, să se întoarcă mai atent cu faţa către naţiune, a mai declarat Chirica.
„Le mulţumesc tuturor celor care au venit cu adevărat de o zi importantă pentru naţiunea română, iar huiduielile de azi sunt şi un mesaj pentru cei care au guvernat şi guvernează să ne întoarcem mai atent cu faţa către naţiune”, a afirmat Mihai Chirica.
„O societate care în ultimii 35 de ani s-a divizat de prea multe ori şi care s-a împărţit deja în două tabere destul de puternice.
Din păcate, cei care-i mână în lupta aceasta nu respectă cu adevărat simbolurile naţionale, nu ştiu să acorde respectul cuvenit simbolurilor pe care ei le invocă. Sunt mânaţi într-o luptă care poate este acoperită de lucruri adevărate, dar nu într-un astfel de moment.
Prin urmare, le mulţumesc tuturor celor care au venit cu adevărat de o zi importantă pentru naţiunea română.
Este şi un mesaj pentru cei care ne-au guvernat şi ne guvernează, să ne întoarcem mai atent cu faţa către naţiune, să le oferim ceea ce cer într-o măsură decentă şi să le respectăm şi dorinţele lor.
Dacă noul guvern împreună cu viitorul preşedinte vor face aceste lucruri, sunt convins că 24 Ianuarie 2026 va arăta altfel”, a conchis Chirica.
Mai Chirica, tu te faci ca nu-ntelegi, la fel ca ceilalti care erau langa tine. Cetatenii nu mai suporta tupeul vostru. Oamenii nu va mai doresc! Carati-va!