Filarmonica „George Enescu“

Christian Badea dirijează din nou Wagner 

Joi, 16 și vineri, 17 mai 2019, în Sala mare a Ateneului Român, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de maestrul Christian Badea, va avea în program Concertul nr. 3, în re minor, pentru pian şi orchestră, op. 30 de Serghei Rahmaninov și Fragmente pentru orchestră şi pentru cor şi orchestră din operele Lohengrin, Parsifal şi Tannhäuser de Richard Wagner. Solist va fi pianistul Josu de Solaun, iar dirijorul corului va fi Iosif Ion Prunner.

Mă bucur că putem să prezentăm publicului Ateneului lucrări de Richard Wagner, un compozitor cu a cărui creație orchestră și Corul Filarmonicii au o afinitate artistică deosebită, demonstrată cu enorm succes la ultima producție cu Parsifal în 2016. În afara de Parsifal, vom cânta fragmente din Lohengrin și din Tannhauser. Orchestra și corul sunt soliștii concertelor, înfățisând un sunet deosebit de impresionant în acustica Ateneului, atât de potrivită pentru muzica lui Wagner. Continuăm, în acest fel, o tradiție reînnoită în 2015, când am prezentat actul 3 din Parsifal, o sută de ani după premiera lui în România, sub bagheta lui George Enescu. În prima parte a concertului vom fi alături de Josu de Solaun, un strălucit interpret al lucrărilor lui Rahmaninov și câștigător al Concursului George Enescu“, a declarat dirijorul Christian Badea.

CHRISTIAN BADEA

Dedicat în egală măsură muzicii simfonice și operei, Christian  Badea, consilier artistic şi prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, a concertat pe toate continentele și în cele mai importante săli și teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena),  Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokio), Concertgebouw (Amsterdam).
Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artiști de referință ai timpului nostru – Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renée Fleming, Natalie Dessay, Thomas Hampson. Sub semnul Leonard Bernstein 100, centenarul nașterii artistului a fost sărbătorit la Filarmonica „George Enescu”, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii trecute fiindu-i dedicate de maestrul Christian Badea – unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog american.

În 2012, Christian Badea a devenit dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu” din București și, în același an, a înființat Fundația Română pentru Excelență în Muzică, dedicată realizarii  unor proiecte artistice de cea mai înaltă valoare artistică internationala și susținerii dezvoltării artistice a celor mai talentati  tineri muzicieni din România și din alte țări europene.

Dupa un succes răsunător la debutul său cu opera „Andrea Chenier“, la Teatro Colon din Buenos Aires, Christian Badea a fost imediat invitat să se reîntoarcă în 2019, pentru o nouă montare a operei „Turandot“. Parteneriatul său artistic cu Opera din Sydney, început în anul 2011, continuă cu angajamente până în stagiunea  2020- 2021. În domeniul simfonic,  Christian Badea revine în Spania și la Festivalul „George Enescu” 2019 din București pentru a dirija Filarmonica din Sankt Petersburg cu Vadim Repin ca solist.

JOSU DE SOLAUN

Deţinător al Premiului I la Concursul Internaţional „George Enescu”, ediţia a XIII-a, la Concursul Internaţional „José Iturbi”, ediţia a XV-a şi la prima ediţie a European Union Piano Competition (Praga), pianistul spaniel Josu De Solaun este invitat frecvent să concerteze în săli de prestigiu din Bucureşti (Ateneul Român), Skt. Petersburg (Teatrul Mariinski), Washington D.C. (Kennedy Center), New York (Carnegie Hall, Metropolitan Opera), Princeton (Taplin Hall), Londra (Southbank Centre), Paris (Salle Cortot.

Este singurul pianist spaniol care a câştigat concursurile Enescu şi Iturbi. Pianistul a realizat înregistrări cu integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu şi Les Noces de Stravinski pentru casa de discuri NAXOS Grand Piano. Este membru al Athenaeum Trio, alături de alţi doi laureaţi ai concursului Enescu, Stefan Tarara şi Eun-Sun Hong. Josu De Solaun este absolvent al Manhattan School of Music, unde s-a bucurat de îndrumarea pianiştilor Nina Svetlanova şi Horacio Gutierrez. Stabilit la Houston, SUA, Josu De Solaun desfăşoară, alături de cariera concertistică susţinută, şi o activitate pedagogică la S. Houston State University.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.