Ciclism: „După 40 de ani este prima oară când nu sunt în Turul României”, declară Mircea Romaşcanu

„Este pentru prima dată din 1973 când nu particip la Turul României, ca sportiv sau ca antrenor, spun asta cu regret şi mâhnire.Nu am fost invitat, dar voi merge cu caravana până la Botoşani’, a declarat pentru AGERPRES, marţi, la Miercurea Ciuc, Mircea Romaşcanu, recordman de victorii (3) în Mica Buclă, antrenor inclusiv al lotului naţional, locul 3 în Cursa Păcii, câştigător al Turului Turciei, între altele, de 49 de ori campion naţional, conform AGERPRES.

Din păcate, echipa naţională a României a pierdut deja un sportiv, pe Zoltan Sipoş, care a fost nevoit să abandoneze în finalul primei etape în linie, Marghita-Baia Mare, tocmai din cauză că, după ce ‘a spart’ de două ori, în ultimii 10 km, nu a mai avut nici roată şi nici bicicletă de schimb.AGERPRES

Mai multe pe AGERPRES.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.