Cinci dintre persoanele acuzate în procesul privind naufragiul pachebotului de lux Costa Concordia în ianuarie 2012, soldat cu 32 de morţi, au fost condamnate sâmbătă de un tribunal italian, scrie presa italiană, potrivit Mediafax.
Ele au beneficiat de o procedură cunoscută sub numele de „pattegiamento”, care permite încheierea unui acord pe cale amiabilă asupra sancţiunii, în schimbul unei recunoaşteri cel puţin parţiale a vinei.
Comandantului navei, Francesco Schettino, judecat în cadrul procesului începând de miercuri, i s-a refuzat până în prezent aplicarea acestui tratament de către Parchet.
Directorul Unităţii de criză din cadrul companiei Costa Crociere, Roberto Ferrarini, a primit pedeapsa cea mai aspră, doi ani şi zece luni de închisoare.
Manrico Giampedroni, însărcinat cu cazarea la bord, a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare. Ofiţerul Ciro Ambrosio a fost condamnat la un an şi şase luni de detenţie. Timonierul indonezian Jacob Rusli Bin a primit o pedeapsă de un an şi opt luni de închisoare. Alt ofiţer, Silvia Coronica, a fost condamnată la un an şi şase luni, cea mai mică dintre pedepse.