Cinci reguli pentru sărbători fără probleme

Specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică au transmis joi mai multe recomandări în contextul apropiatelor sărbători pascale, printre care evitarea consumului excesiv de alimente și alcool, reintroducerea treptată a alimentelor de origine animală pentru cei care au ținut post, mișcare, dar și consumul zilnic de legume, fructe, cereale integrale și lichide.

De asemenea, persoanelor cu boli cronice li se recomandă să nu neglijeze tratamentul prescris de către medic.

‘Având în vedere faptul că, în zilele care urmează, vom întâmpina Sărbătoarea Învierii, care, pe lângă încărcătura spirituală, vine și cu multe tradiții alimentare, pentru a vă bucura cât mai mult de zile frumoase, alături de familie și prieteni, recomandăm:
* evitați consumul excesiv de alimente și alcool – moderația este cheia sănătății;
* dacă ați ținut post, reintroduceți treptat alimentele de origine animală;
* consumați zilnic legume, fructe, cereale integrale și multe lichide;
* faceți mișcare – plimbările în aer liber sunt ideale;
* persoanele cu boli cronice (diabet, hipertensiune, afecțiuni digestive) să nu neglijeze tratamentul prescris de medic’, precizează INSP.

Recomanda [votes_up id=841339]

3 Comentarii

  1. Specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică au transmis joi mai multe recomandări în contextul apropiatelor sărbători pascale, printre care […]

    Degeaba …
    Se vor îmbuiba, îmbăta și vor GEME de Dureri sau Ulterior vor DECEDA Ăia MaiȘUBREZI, MaiDISTRUȘI de Plăceri GUSTATIVE în Sine …

  2. Ha, ha! Pi lângă ce v-o zâs esperțâ io aș adăuga: staț’ la voi acas’ ș’ nu pringhiț’ pi niminia în vizită! Ș’ dacâ nu v-o hi ghini să nu-nghi zâceț’ nghie pi nume…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.