Deputatul PSD Ioan Cindrea a acuzat, marţi, că soluţia ANI în cazul său reprezintă „o manipulare grosolană” a opiniei publice şi că prin angajarea soţiei la cabinetul său parlamentar nu a încălcat nicio lege sau normă morală, adăugând că în spatele deciziei Agenţiei stau interese politice, potrivit realitatea.net.
„Este o manipulare grosolană a opiniei publice, nu am luat cunoştinţă de nicio concluzie a cercetării ANI. Mi se pare absurd ca ea să fie cunoscută de presă, iar eu să nu cunosc acest lucru. Nu am încălcat nicio lege prin faptul că soţia mea a lucrat o perioadă foarte scurtă consilier parlamentar. Nu mai lucrează de mult timp, când au început cercetările ANI am adus la cunoştinţă acest lucru, consider că n-am încălcat nicio lege din România, fiindcă nu există niciun fel de interdiciţie de a fi angajat la cabinet parlamentar o rudă, nici în Codul muncii, nici în Regulamentul Camerei, nici într-o altă lege din România”, a declarat social-democratul, precizând că nu el a semnat contractul de muncă al soţiei, ci secretarul general al Camerei.
El a acuzat că, prin soluţia dată de ANI a fost încălcată prezumţia de nevinovăţie, dar şi că în spate se află „interese politice grave”. „Probabil că sondajele pentru Sibiu ca şi posibil candidat la CJ o îngrijorează pe actuala putere şi încearcă să-mi murdărească imaginea publică”, a susţinut Cindrea.