Cine a avansat în premieră la gradul de general

O femeie a fost promovată la gradul de general pentru prima dată în istoria Albaniei, a anunţat Ministerul Apărării, relatează The Assoaciated Press preluată de news.ro.

Manushaqe Shehu, în vârstă de 51 de ani, a fost numită general de brigadă de către preşedintele Bujar Nishani, care este comandantul suprem al forţelor armate, a anunţat miercuri, într-un comunicat, ministerul – condus de o femeie, Mimi Kodheli.

Shehu, comandanta Academiei Militare, pentru recruţi, se alătură astfel celor cinci generali bărbaţi.

Ea a absolvit Academia Militară şi a urmat numeroase programe postuniversitare şi de formare, inclusiv în Franţa.

Femeile în uniformă reprezintă până la 14% din cei 8.500 de membri ai personalului militar albanez.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.