Cine e traseistul politic care ar fi promis o șpagă de un milion de euro la MApN

Marius Isăilă a trecut pe la PDL și PSD. Dacă se dovedește vinovat, nu va fi la prima ședere în spatele gratiilor.

De Rami Cristescu - REDACTOR
Cine e traseistul politic care ar fi promis o șpagă de un milion de euro la MApN

Marius Isăilă, sursă foto: Facebook

Marius Isăilă a trecut pe la PDL și PSD. Dacă se dovedește vinovat, nu va fi la prima ședere în spatele gratiilor.

Marius Isăilă este inculpat într-un dosar în care i-ar fi oferit un milion de euro ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu. Isăilă a fost senator între 2012 și 2016, perioadă în care a schimbat trei partide și a primit o condamnare la închisoare.

Marius Isăilă este în arest pentru 24 de ore și procurorii au propus închiderea acestuia pentru 30 de zile. Fostul senator ar fi încercat să ofere 1 milion de euro ministrului Apărării, crezând că acesta ar putea să influențeze conducerea ROMTEHNICA să încheie contracte comerciale cu o firmă privată.

„Nu are respect pentru statul român”

Marius Isăilă a devenit senator al județului Dâmbovița în 2012, din partea PDL. A rămas membru al formațiuni până în 2014. După un an fără partid, în septembrie 2015 Isăilă intră în PSD. Mai apoi, a devenit succesiv membru UNPR și PRU.

În 2016, a încasat o condamnare de 5 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de fals și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. I s-au confiscat 180.000 de euro în cadrul acestui proces.

Plenul Senatului a respins inițial, în 2 iunie 2014, arestarea preventivă a senatorului Marius Ovidiu Isăilă, scria Profit.ro. În timpul cercetărilor, acesta a reușit și o premieră pentru România. A fost eliberat pe cauțiune din arest preventiv. Acesta a plătit 500.000 de lei pentru a fi liber, explica DNA conform DC News.

Atunci, din funcția de șef de serviciu în Ministerul Finanțelor Publice, Isăilă era acuzat că a încercat să blocheze un control ANAF și a atribuit mai multe contracte pe bani publici în moduri ilegale. Cei 180.000 de euro au fost mita pe care o primise de la un om de afaceri pentru a rezolva cu controlul de la antifraudă.

„Inculpatul Isăilă, prin acţiunile sale, a prejudiciat imaginea şi credibilitatea instituţiilor publice în care şi-a desfăşurat activitatea, iar repetabilitatea faptelor, întinderea acestora, modalitatea de săvârşire prin interpunerea altor persoane şi încercările de a şterge urmele infracţiunii conturează o persoană care nu are respect faţă de lege, funcţiile deţinute, dar şi faţă de statul român, în slujba căruia s-a aflat în perioada de referinţă”, transmitea instanța în decizie, conform Digi24.

Cât timp era în închisoare, el a mai primit o condamnare de 2 ani pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și conducere fără permis, scrie Ziare.com.

Dați-mi șansa să arăt că un demnitar are demnitate!

Isăilă a fost eliberat condiționat în mai 2020, după 4 ani de închisoare. Spunea atunci că „de la momentul încarcerării regretă în fiecare zi ce a făcut, având în vedere că prin deciziile şi acţiunile sale nu a făcut decât să aducă durere familiei, copiilor săi”.

În procesul susținut online, Isăilă le spunea judecătorilor că „doreşte să i se acorde o şansă să demonstreze că un fost demnitar are demnitate”. DNA se opusese eliberării, argumentând că infracțiunile „denotă un grad de pericol social ridicat al inculpatului, având în vedere calitatea în care le-a săvârşit”, dar judecătorii i-au permis eliberarea.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Vai mama noastră cu acești infractori eliberați din închisoare dandu-le șansă judecătoriile sa continuie practica! Nu e deajuns câți infractori vizibili din politica românească sunt liberi fara nicio apăsare juridica, fara nicio jenă, continua in funcții înalte ale țării, mai trebuiesc milioane de asemenea specimene care să aibă pistol la ei, și, e gata uciderea în masă în România, pe model Daca voi nu mă vreți, va vreau eu, unde va e picioarele, va va sta capul și tot decimare se numește, sau, planul decimării cetățenilor români e la fix îndeplinit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.