Cine este atacatorul care a strigat „Allahu Akbar”

Atacatorul cu macetă din Belgia care a rănit două polițiste sâmbătă este un algerian de 33 de ani cunoscut de poliție „pentru infracțiuni de drept comun, dar nu pentru fapte de terorism”, a dezvăluit Parchetul federal belgian, conform AFP.

„Agresorul a fost identificat. Este vorba de K.B., un bărbat de 33 de ani, de naționalitate algeriană, care se afla în Belgia din 2012”, a transmis parchetul într-un comunicat.

Există „indicii care permit să se considere că atacul a putut fi inspirat de un motiv terorist”, spun anchetatorii.

Celor două polițiste atacate sâmbătă cu o macetă în fața sediului poliției din oraș „au fost grav rănite la față și la gât”, a mai comunicat Parchetul.

„Încercând să îl oprească pe individ, polițistele au dat dovadă de un mare curaj” în fața atacatorului, care a fost împușcat de o a treia colegă, după care a murit la spitalul unde a fost transportat.

Organizația teroristă Stat Islamic a revendicat atacul, potrivit AMAQ, organ de propagandă al grupării.

„Atacatorul de la Charleroi este un soldat al SI care a desfășurat această operațiune ca răspuns la apelurile de a ataca populația din țări ale coaliției cruciate”, a anunțat AMAQ, făcând referire la coaliția internațională condusă de SUA care desfășoară operațiuni împotriva grupării teroriste.

Atacatorul a strigat „Allahu Akbar” în timpul agresiunii, potrivit poliției.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.