Cine este fostul şef al KGB-ului din Transnistria, numit „vicepremier” în Republica Doneţk

El a participat la o tentativă de lovitură de stat împotriva noilor autorități ale Letoniei democratice, care s-a soldat cu mulți morți, iar în urma eșuării acesteia a fugit la Moscova, la 23 august 1991.

Cine este fostul şef al KGB-ului din Transnistria, numit „vicepremier” în Republica Doneţk

El a participat la o tentativă de lovitură de stat împotriva noilor autorități ale Letoniei democratice, care s-a soldat cu mulți morți, iar în urma eșuării acesteia a fugit la Moscova, la 23 august 1991.

Fostul şef al aşa-zisului Minister al Securităţii din regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova, cetăţeanul rus Vladimir Antiufeev a fost numit de insurgenții proruşi din aşa-zisa republică populară Doneţk vice-premier, responsabil de problemele “securităţii de stat”, a anunțat agenția REGNUM citată de lenta.ru, potrivit Deschide.md.

Antiufeev a fost prezentat jurnaliştilor în cadrul unei conferinţe la care au participat Igor Strelkov, liderul militar al separatiştilor, și Alexandr Borodai, pretinsul premier al RPD. Antiufeev a declarat că va supraveghea în “guvernul” RPD problemele securităţii de stat, justiţiei şi internelor.

Urmărit penal de aşa-zisele autorităţi din Transnistria

În vara 2012, Comitetul Securității de Stat (KGB) de la Tiraspol a iniţiat urmărirea penală pe numele lui Antiufeev, scrie Unimedia. El risca de la trei la șapte ani de închisoare. Potrivit anchetatorilor din stânga Nistrului, în perioada decembrie 2011- ianuarie 2012, un grup de ofiţeri din serviciile de securitate aflat în subordinea nemijlocită a lui Antiufeev a distrus cu bună știință documentele secrete ale MGB-ului (fostul KGB) rmn. Ca urmare a acestor acţiuni ilegale au fost aduse prejudicii securității externe şi interne a aşa-zisei Republici Moldoveneşti Nistrene. De asemenea, Comitetul Securității de Stat al RMN dispune de informații cu privire la abuzurile financiare comise de cetăţeanul Antiufeev.

Dat în urmarire în Letonia pentru crime împotriva statului

Înainte de căderea Uniunii Sovietice, Vladimir Iurievici Antiufeev avea gradul de maior al Detașamentului pentru acțiuni speciale (OMON) al Miliției din orașul Riga și îndeplinea funcția de locțiitor al șefului Direcției de urmărire penală a Miliției din capitala letonă.

El a participat la o tentativă de lovitură de stat împotriva noilor autorități ale Letoniei democratice, care s-a soldat cu mulți morți, iar în urma eșuării acesteia a fugit la Moscova, la 23 august 1991. Antiufeev a fost dat în urmărire generală de către autoritățile letone pentru “crime împotriva statului”, fiind acuzat că a participat la o tentativă de lovitură de stat împotriva noilor autorități letone. În 1991 a participat de partea separatiştilor şi trupelor ruse în războiul contra Republicii Moldova.

„Urmaşul” lui Antiufeev la Tiraspol

Din 1992 şi până în ianuarie 2012 a condus aşa-zisul minister al securităţii de stat din regiunea separatistă transnistreană. După ce a fost obligat de noul lider separatist Evgheni Şevciuk să demisioneze și să plece din reigiune, s-a refugiat în Rusia.

După plecarea lui Antiufeev de la Tiraspol, în funcţia de director-adjunct al KGB (serviciul secret transnistrean) a fost numit Evgheni Petruşin, colonel în serviciul de contraspionaj al Federaţiei Ruse (FSB). Evgeni Petruşin este ofiţer cu experienţă în zonele de conflict. Acesta a fost implicat activ în primul război din Cecenia, iar în ultima perioadă a activat în funcţia de adjunct al şefului FSB pentru Daghestan.

Din surse deschise, Kommersant a reuşit să facă următorul portret al ofiţerului rus: fost colonel FSB la Astrahan, decorat cu Ordinul Apărător al Rusiei clasa a III-a în urma unei operaţiuni a trupelor speciale în Cecenia, în 1995.

Pe site-urile transnistrene au apărut speculaţii cum că noul şef al KGB-ului este unul dintre personajele cărţii “Ordin: Lichidează”, despre războiul din Cecenia, personaj numit chiar Evgheni Petruşin şi supranumit “Gestapo”. Descrierea sa: “Specialist în tot tipul de arme de foc şi cuţite. Fără teama, fără milă pentru adversar şi complicii săi. Hobby: să nu ia prizonieri”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.