După ce milioanelor de români care au fost scoși din rândul electorilor, prin sfidarea, deci, anularea votului lor, în consecință, teroarea care a cuprins țara e o mică glumă, un hăhăit înfiorător. De aici până la instaurarea unui haos total, mai este un pas. Nu există capacitatea legislativă, operațională, de intervenție în cazul unei deraieri la vârful
ierarhiei politice, administrative. Societatea românească este expusă în
totalitate, ca în perioada comunismului. Aici, democrația e o vorbă
goală, realmente.
România se confruntă cu cel mai periculos moment la care o țară din UE a fost și este expusă. Urmare a unui civism confiscat continuu de către putere, a unei Constituții și sistem legislativ relativizante, trăim astăzi dincolo de limite o realitate pe care exteriorul nu o poate concepe și, ca atare, nu o percepe în dimensiunile ei tragice. Singurele forțe care se impun, care dictează, în acest moment sunt cele ale diversiunii, reactivând toate strategiile fostei securități din anii de început ai comunismului. Lovitura de stat a ajuns o expresie-bagatelă folosită de persoane care dovedesc prin utilizarea ei o incapacitate funciară de a
deține o funcție publică. De la asemenea persoane, dacă nu vor fi obligate să probeze afirmațiile, românii se pot aștepta la cele mai rele lucruri. Mergând în această direcție , Traian Băsescu și acoliții, vor produce o distrugere sistematică a mecanismelor democratice, până la compromiterea lor totală în exercițiul politic. Ca atare, nimeni nu va mai avea strop de autoritate, de credibilitate, reformele vor fi plasate într-un viitor mult prea îndepărtat.Circul cu miză electorală fățișă va transforma România
într-un stat în disoluție, irecuperabil.
De la verificarea listelor electorale cerută de CCR, s-a ajuns în mod straniu la implicarea Parchetului, într-un mod care amintește de societatea stalinistă. O altă situație de o gravitate care amenință mortal democrația. Este limpede că țara a ajuns proprietatea unui clan, de unde refuzul cedării puterii. Invocarea războiului civil, de către un vizibil europarlamentar al fostei majorități de guvernământ, nu este o fantasmagorie. Provocarea unei tensiuni de o asemenea gravitate și amploare este chiar o preocupare a acestui grup din jurul lui Traian Băsescu pentru o asemenea situație. Mediul social și politic polarizat de instaurarea democrației , si de contradicțiile cumva inerente ale corupției din clasa politică, poate fi folosit într-o confruntare care deja pare a fi
pregătită.
Agresivitatea de show a lui Traian Băsescu pentru redobândirea scaunului prezidențial îl arată ca pe un ins aflat într-o situație dramatică.
Transferarea acestei situații spre alții, ar trebui devoalată, altfel se va instala riscul ca orice departajare a binelui de rău să fie compromisă momentan iremediabil. In situația actuală, e proape imposibil ca să reziste cineva unei atmosfere de gherilă care a paralizat funcționarea statului.
Numai într-un stat tribal, fără nicio protecție a cetățeanului, un președinte-suspendat poate avea acces nestingherit la instituții, la
pârghii de activare a terorii. E un semnal că trăim într-un mediu politic de tip african, unde societatea nu are niciun cuvânt de spus. Profitând de discursul contra corupției din trecut, Traian Băsescu a refăcut exact vechiul sistem, situație regăsibilă în societatea românească la orice nivel.
In această atmosferă de țară orientală, măcinată de facțiuni, în care asistăm la confruntarea instituțiilor statului cu proprii cetățeni cu doi președinți, ambii cu legitimități juridice, ar trebui să avem sentimentul unui Guvern care să gestioneze cât mai potrivit situația. Lăsarea cetățeanului pe mâna unor funcționari care să-l ancheteze în legătură cu votul, duce la ideea că puterea a fost între timp preluată de către alte instituții. Guvernul nu funcționează, nici Parlamentul, altfel nu se explică tolerarea acestor situații. Poate organizațiile civice, care n-au fost confiscate, ar trebui să se adreseze organismelor internaționale,
chiar Națiunilor Unite, dacă Uniunii Europene i se pare OK situația. Perioada activității în raport cu instituțiile statului, a lui Traian Băsecu, și ale acestora cu domnia sa, vor trebui minuțios analizate.
Problema- cheie nu mai este Traian Băsescu, Victor Ponta sau Crin Antonescu. Cele peste șapte milioane de cetățeni care au cerut schimbarea, ei sunt subiectul principal. Ei sunt mai presus decât orice actual și viitor președinte, decât orice algoritm. Această problemă vor trebui, probabil, să o rezolve singuri, așa cum au rezolvat zeci, sute de probleme în acești
ani. Aceste milioane pot aduce politicul în mijlocul societății, nu deasupra acesteia, unde se află acum.
Prin boicotarea prezenței la votul de la referendum, Traian Băsescu a compromis orice posibilitate de-a mai avea un loc legal pe scena publică și instituțională din România. De-aici încolo drumul său este tipic al unui dictator, prin mecanisme care nu mai au legătură cu politica democratică.
